Bendeac a postat ieri un articol despre ipohondrie. Ceea ce m-a facut sa ma gandesc serios la faptul ca sufar de acest sindrom. Cum se manifesta la mine? Ei bine, sunt o ipodondra nereusita, dragii mei. Adica: imi propun in fiecare zi sa  imi aleg un stil de viata cat mai sanatos; sa mananc mai multa salata verde, cruda, in schimb bag kaisser; sa fac cel putin 20 de minute de jogging in fiecare zi, in schimb bag 1 ora de nani in plus; sa nu mai fumez, ok, asta pana acum am reusit.
Da, ma preocupa starea mea de sanatate. Acesta nu este un lucru rau, desigur. Poate ca ceea ce am scris mai sus nu descrie sindromul in sine, insa ceea ce am sa spun in continuare o sa va convinga. Traiesc cu o teama permanenta ca as putea sa ma imbolnavesc; desigur ca si aici pot da o explicatie  plauzibila,  eu avand intr-adevar o sanatate mai subreda din frageda pruncie. Asa ca daca se intampla sa am un simptom al nu stiu carei boli, incep sa investighez,  sa fac asocieri, sa vad daca nu cumva am si alte simptome asociate bolii, care, daca ma gandesc un pic mai mult la ele, chiar incep sa apara. Si de aici nebunia. Apropo de asta…nu vi s-a intamplat niciodata sa mangaiati un maidanez, iar la gandul ca e plin de purici sa incepeti sa va scarpinati fara oprire? Ei bine, cam asa e si cu ipohondria. Numai ca eu ma si calmez la fel de repede. Imi dau seama ca  nu e in regula ceva in creierasul asta destept al meu si gata. Mai rau este cand plec in vacanta si incep sa-mi umplu geanta de pastile care mai de care. Dar asta este, fiecare avem cate-o pasarica plecata din cuib. Asa ca ma declar hipohondra; stiu, nu este corect, insa este o greseala asumata cu un scop precis. Doar am spus ca sindromul meu este unul nereusit, nu?

Daca nici asta nu-mi iese, ce „goal”-uri sa mai am si eu in viata? ! 😀

Anunțuri