Ok, aseara am promis ca revin. Iata-ma, asadar. Azi o sa vorbesc despre cateva din experientele mele vizavi de leacurile babesti. Nu spun ca sunt general valabile, ci doar ca la mine cateva au avut efect.
Acum cativa ani ma confruntam cu o cistita destul de incapatanata care facea figuri la antibiotice, antiinflamatoare si tot felul de tratamente medicamentoase. Cred ca lunar luam Negram ( un antibiotic special pentru infectiile urinare ). Se ameliorapentru vreo 2 saptamani, apoi revenea in forta cu usturimi la urinare, dureri de pelvis si lombare. Tanara fiind, nu dadeam prea mare importanta, ce-i drept, si imi vedeam de viata.
Intr-o zi de toamna am mers cu prietenii la padure sa facem un gratar. Pe vremea aceea nu erau gratare sofisticate cum sunt acum, ci gratare de-alea simple, fara picioare. Strangeam pietre din padure ca sa construim o baza si uite asa devenea cel mai tare gratat ever. In fine, dupa ce am preparat noi micii, pulpele de pui si ceafa de porc, am stins focul, am demontat baza si ne-am asezat fiecare pe unde am putut ca sa ne infruptam cu bucatele mult ravnite si muncite. Eu am ales o piatra mai mare care fusese baza. Frigea, dar afara era un pic racoare, iar asta imi convenea de minune, chiar daca ma asezam si ma ridicam la fiecare 30 de secunde, ca altfel simteam ca mi se lipesc pantalonii de piele si ca nimic nu i-ar mai dezlipi daca nu ma ridic. Intre timp am facut rost si de o paturica pe care am pus-o deasupra. Era un pic mai bine. Petrecerea s-a terminat, s-a spart gasca si fiecare am plecat pe la casele noastre.
Nu am bagat de seama mult timp ca eu nu mai luam Negram, nu ma mai vaitam de usturimi. Nu mai aveam nimic. La un moment dat citesc in Formula As (ai mei cumpara de ani de zile aceasta revista in fiecare saptamana) despre un leac babesc pentru cistite. Si anume, sa faci bai de aburi la sezut intr-un lighean in care sa pui pietre fierbinti in apa. Abia atunci am realizat ca nu mai am probleme. Si mergand pe firul celor intamplate, mi-am dat seama ca, fara sa vreau, am recurs la un leac babesc. Acea piatra fierbinte pe care am stat m-a lecuit. In concluzie, nu poate fi vorba de efectul placebo.
O alta istorioara, de data aceasta cu un rezultat nu foarte bun, este aceea in care mama mea, sfatuita de babe si de Formula As, ma obliga sa fac gargara cu ceai de musetel in care imi punea 5 picaturi de gaz lampant.Nu va spun ce gust are, cred ca de aceea am  reusit sa ma mentin slaba atatia ani :D. O sa va intrebati pentru ce gargara asta. Ei bine, sufar de o amigdalita nenorocita de ani de zile. Multi doctori m-au trimis sa le scot, amigdalele. Insa am tot refuzat. Nu ca as tine foarte tare la organele mele :D, dar ceva imi spune ca au si astea un rol. La mine se pare ca rolul este sa-mi dea dureri in fiecare iarna, sa-mi zapaceasca urechile, eventual sa-mi dea un reumatism si sa-mi imbolnaveasca inima. Dar nu ma indur de ele. Periodic mai pierd cate ceva din organismul meu. Pana acum am de numarat asa: tiroida, apendicele, o alunita, cativa ganglioni limfatici. Cert este ca desi nu am scapat de amigdalita, durerea si intensitatea cu care ma supara s-au mai ameliorat si nici nu am ajuns inca la operatie. Sa fi avut vreun efect, habar nu am. Poate e doar destinul. Bleah, nu va doresc sa faceti acest lucru. Este poate cel mai dezgustator lucru posibil, gargara cu gaz.
Al treilea leac, de care imi amintesc si care nu este babesc de-al nostru, l-am facut din disperare si voit. De ani de zile am o lombosciatica ( nervul sciatic este cumva deranjat de ceva anume si nu ma lasa sa merg ). Pe vremea cand am recurs la aceasta metoda, traiam in Anglia. Facusem fizioterapie de aproape un an si nimic nu parea sa se rezolve. Ba din contra, durerile erau din ce in ce mai mari, iar gimnastica medicala parea ca imi aduce mai mult disconfort. Lucram pe vremea aceea in echipa de urgenta a spitalului. Si nu in sectia de primiri urgente, ci in departamentul urgente pe toata aria spitalului, spital cu o lungime de 1 km. Cand cineva trebuia resuscitat, ne chemau pe pager acolo unde era nevoie, iar noi trebuia sa alergam ca nebunii ca sa salvam viata omului. Va dati seama ca durerea pe care o simteam nu ma facea foare rapida. Iar dupa o noapte in care cred ca am avut 30 de cazuri, nu am mai putut merge. Imi taram piciorul drept, iar cand calcam pe el, simteam ceva ca o impunsatura de cutit. Asa am ajuns sa caut cu disperare si fara prea multa incredere un acupuncturist. Dupa prima sedinta, care, insist sa spun, a fost foarte relaxanta, fara sa doara, am plecat pe propriile mele picioare. A urmat si cea de-a doua sedinta in urmatoarea saptamana. Dupa aceea nu am mai avut nevoie. Da, inca nu merg pe tocuri de teama. Nici nu cred ca voi merge vreodata, dar daca cineva se indoieste de efectul acestei proceduri, eu sunt un exemplu viu ca tratamentul are efect.