Tatal meu arata ca un personaj demn de sitcom. Este un tip conservator, cu un aer foarte grav, care canta prin casa „Ia-ma, Doamne, stinge-mi neamul”, „Drumurile noastre toate”, „Luceafarul” si alte melodii, cu muzica si versuri compuse pe moment si pe care le uita imediat ce a terminat de cantat.  Muzica, ce-i drept, ramane aceeasi, versurile se schimba. Acum, mai nou, s-a apucat si de fluierat. Sa nu credeti ca face asta la ore normale, nu, o face la 6 dimineata, 4 dimineata, cand nu are el somn, iar ceilalti isi doresc o ora de liniste in plus.

Este foarte protectiv, cel putin cu mine. Cand ne-am mutat in Ploiesti, m-a sfatuit: „daca te supara cineva, sa vii sa-mi spui.” Zis si facut. Aveam vreo 13 ani, afara era o iarna cu multa zapada, iar eu plecam la o prietena in vizita. Pe strada, baietii, ca hienele, tabarau pe orice fata indraznea sa iasa din casa si o tavaleau prin zapada pana se saturau. Am iesit si m-am si trezit in mijlocul lor. Au inceput sa atace cu bulgari din toate partile, iar eu strigam ca din gura de sarpe: „TATA!!!!!!!!!!! TATA!!!!!!” . Tatal meu iese intr-un sfarsit pe balcon, spre satisfactia mea. Se pune pe ras, iar de acolo, de sus, striga la mine: „asa e iarna!”, Cat de umilitor, ce frustrant!
A continuat sa fie protectiv, dar numai vizavi de cei care ma curtau. Cred ca si acum m-ar proteja daca as locui inca in aceeasi casa cu el.

Este un tip care povesteste mult. Din copilarie, de la munca, din tinerete. Una din povestile lui este aceasta: in satul din care se trag parintii mei si in care am copilarit, era un betiv incredibil. Atat de betiv incat nu si-a legat niciodata nimeni soarta de a lui. Omul muncea in combinatul de la Brazi si facea naveta zilnic cu trenul. La o nunta, a baut asa de mult, incat a adormit pe masa pana sa se strige darul, iar cand persoana cu strigatul a ajuns in dreptul lui, proaspatul trezit din somn a spus cat se poate de natural la microfon: „Abonament!”
Altadata imi povestea ca la controlul anual de medicina muncii,  sectia „psihiatrie”, au intrat mai multi colegi de-ai lui in cabinetul doctorului ca sa dea declaratia aia ca nu sufera de epilepsie, bla bla bla, stiti si voi care. Un coleg a scris si scris si scris pana s-a terminat hartia si dupa ce s-a terminat hartia, a continuat pe biroul psihiatrului. Tocmai trecuse cu brio de examenul oftalmologic.

In tineretea lui, tata era rocker, unul dintre baietii cu parul lung pe care i-a tuns Militia. Era la Constanta,voia sa petreaca vreo cateva zile la mare cu inca doi prieteni de-ai lui, tot pletosi. Isi lasasera bagajele la gara si intrasera intr-o cofetarie sa manance si ei cate o prajitura pana sa se cazeze. Tatal meu a mers sa plateasca, cand niste militieni i-au filat la masa pe prietenii lui. S-a intors si el, moment in care i-au cerut buletinul, aflat in bagajele din gara. Mare greseala. Le-au luat banii si i-au trimis la frizerie, dandu-le inapoi doar cat sa le ajunga la fiecare de tuns. I-au amenintat ca daca nu se tund, nu le mai dau banii si ii vor lua la sectie. S-au vazut nevoiti sa mearga la frizer. Primul care s-a tuns a fost tata. Cand frizerul a cerut banii, a zis ca plateste Michiduta, prietenul lui, iar asta a zis ca banii sunt la cel din urma. Cel din urma a povestit ca ei au venit la tuns pentru ca i-a trimis Militia. Nu a comentat saracu’  frizer, dar nici bine nu i-a picat. Cand il ascult pe tata cu povestile astea, parca vad „BD la munte si la mare”.
Tot tata m-a invatat sa merg cu nasul. In tren. Acum sa stiti ca mi-am pierdut obiceiul asta, desi cateodata imi doresc sa-l fi pastrat la cat intarzie trenurile.

Va continua…

Anunțuri