Va mai aduceti aminte cum si de-a ce va jucati cand erati copii? Azi, la micul dejun, am trecut in revista cateva jocuri si ritualuri din timpul copilariei mele. Asadar: „Din Oceanul Pacific/ a iesit un peste mic/ si pe coada lui scria:/ te iubesc, nu ma uita!/ (sau) iesi afara dumneata!”. Depinde acum ce urma dupa incantatia cu aceste versuri. Mi-am mai adus aminte de-asemenea chemarea ploii, care suna la fel de demential ca si prima: ” caramida noua,/ da, Doamne, sa ploua!”, Sau descantam ploii sa stea: „caramida lucitoare,/ da-i, Doamne, sa fie soare!”. Bai nene, ce dor imi e de copilarie! Pfua, ce  m-as mai lasa alergata de mama prin gradina!😀
Eu am fost un fel de baietoi in copilarie. Unde era copacul mai inalt, eram si eu in varful lui; unde erau de furat cirese, eram prima. Desi aveam 3 ciresi in gradina, unul mai frumos ca altul, tot la vecina erau mai dulci ciresele, sau asa aveam eu impresia.

Unde se juca fotbal, jucam si eu cu baietii la un loc. De fapt, nu jucam, aveam o boala sa faultez adversarii si de aceea se cam certau care sa ma aiba in echipa. Deh, fiind fata, nu indraznea nimeni sa se vaite ca i-am dat la „gioale”😀.

Rublele erau super tari, frate! Strangeam la cutiute de chibrituri… ba mai mult, cand nu mai aveam rabdare sa se goleasca, o mai lasam pe mama doar cu betele si o intindeam victorioasa pe ulita la o rubla mica. Aveam deja si strategii. Ne uneam fortele cate doi;  in caz ca ramanea unul fara, ne imprumutam, dadeam inapoi cu dobanda chiar. Mergeam dupa pietre frumos slefuite, iar pe altele le despicam noi. Nici nu mai stiu cand am abandonat acest joc si de ce. Acum, cand ma gandesc la el, parca imi vine sa incep iar sa colectionez chibrituri.
Oh, guma cu surprize! Cine nu il avea dublura pe Van Basten?! Ca sa nu mai vorbim de surprize cu masini. Super tare!
Din cand in cand treceam si la jocuri de fata. Imi aduc aminte cu foarte mare amuzament ca ne jucam, eu si o vecina de varsta mea, „de-a impartitul”. Macabru, dar bun jocul. Si ca sa intelegeti despre ce este vorba, ne jucam de-a „pomana”, asa cum impart bunicii nostri in numele mortilor lor. Imi aduc aminte ca ingropam cate o papusa si trebuia sa fac de mancare sa duc celeilalte papusi din vecini. Asa ca lamele pe care azi Emo le folosesc sa-si taie venele, noi le foloseam la taiat loboda, stevie, ceapa, stir si alte plante care pot colora usor apa, fara sa fie nevoie sa aprindem casa, adica fara foc. Intr-o cutie de conserva faceam ciorba, in alta tocanita, rodul pamantului erau painicile, iar din nisip mai tranteam cate o coliva. Puneam totul pe tava si porneam cu ea in brate prin vecini. Eu mergeam la ea, ea venea la mine si tot asa. Nici jocul asta nu imi aduc aminte cand s-a incheiat.
Iarna era prietena mea. Cred ca stateam pe sanie cat e ziua de lunga cand ma scapa mama din mana😀. Imi aduc aminte perfect ca intr-una din zilele cand ma dadeam „pe burta”, am luat un prun fix in moalele capului, dar care, ce-i drept, m-a salvat din a ateriza intr-o rapa😀. Tot cam atunci m-am lecuit, cred,  de dat pe burta si in general pe sanie. Dar, avand garla in fata curtii, ne mai incingeam la cate un hochei pe gheata si nu de putine ori aceasta de spargea sub noi.  Norocul nostru era ca apa nu depasea niciodata 50 cm asa ca doar ne udam bine. Crosele noastre erau doar niste lemne din padure.
Copiii de azi ce jocuri stiu? Ce amintiri vor avea maine? In afara de calculator, nu cred ca stiu multe. As putea sa contiunuu lista cu jocurile copilariei mele, insa m-as intinde prea mult. Voua de care joc va este dor?