Pacientii infectati cu virusul HIV, care iau medicatia antiretrovirala, imbatranesc inainte de termen


Lui Mark Ward i-a fost dat virusul HIV printr-o transfuzie de sange in timpul adolescentei sale. Acum, el are 40 de ani si corpul unui pensionar. Este de vina medicatia care i-a salvat viata?

Cladirea principala a spitalului Mildmay Mission, in partea de est a Londrei, e in mare parte abandonata. Din cand in cand, coridoarele sale  pustii sunt aglomerate cu echipament medical din ceea ce odata a fost primul Spital European de tratare impotriva Sida; se mai aud ecouri ale unor echipe tv ce filmeaza scene thriller. Gasesc aici acea atmosfera sumbra de care au nevoie in unele scene.

Candva, stabilimentul era un loc era un loc al fricii si al sperantelor pierdute. Cand Mildmay si-a deschis pentru prima oara usile celor suferind de Sida, in anul 1988, membrii echipajului de pe ambulanta care aducea pacientii erau costumati ca pentru un pericol chimic. „Aratau ca niste astronauti. Era cu adevarat oribil  si foarte infricosator pentru pacienti  sa fie tratati in acest mod, pana cand ajungeau aici  unde li se  oferea  ingrijire corespunzatoare”,  isi aminteste Kathleen Nash, receptionera din acea vreme.

In anii aceia, marile spitale aveau  sectii dedicate pacientilor cu Sida. Cand ele erau supraincarcate Mildmay devenea salvarea celor ramasi pe din afara. 8%  dintre internatii la Mildmay mureau la cateva saptamani sau luni dupa inceperea tratamentului. Cei mai multi dintre ei erau tineri homosexuali  care sufereau deja de complicatiile provocate de Sida:  dementa, caracterizata de paralizie si adesea  de o degenerare mentala grava.

Toate acestea s-au schimbat cand a aparut medicamentul antiretroviral, pe la mijlocul anilor ’90, facand ca boala sa fie mai usor de suportat. Astazi, multi dintre cei diagnosticati cu Sida imediat dupa ce au fost infectati au o viata aproape de limita normalului, daca li se prescriu doza si combinatia corecta de medicatie pentru simptomele ce le prezinta. Acest  „cocktail farmaceutic” poate varia de la o pastila la o duzina pe zi.

Acum,  ne confruntam, insa, cu o alta problema neprevazuta  avand un potential devastator. Desi pacientii cu Sida traiesc mai mult in vremurile noastre, majoritatea – incluzandu-i si pe cei ce au 20- 30 de ani,  si care s-au nascut cu acest virus – prezinta semne de deteriorare graduala, atat din punct de vedere fizic cat si psihic, semne asociate in mod normal cu batranetea. Dementa in Sida si leziunile creierului  devin inca odata probleme serioase si urgente, unele care distrug vieti.

In timp ce numai un procentaj mic de 2-4% dezvolta acum o forma clasica de dementa Sida- de tipul celei  vechi care ducea uneori a pacientilor intr-o sectie speciala pentru a ii proteja – expertii cred ca intre 20% si 40% dintre cei infectati cu HIV din Marea Britanie ar putea suferi chiar in aceasta clipa de o forma de tulburare cognitiva.

Nu trebuie sa cauti prea mult, trebuie doar sa-ti amintesti de Mildmay ca sa gasesti o dovada a faptului ca aceata problema exita. Acum, cu sediul intr-o anexa renovata a spitalului vechi, Mildmay din Marea Britanie functioneaza ca o caritate independenta si se dovedeste din nou a fi unul dintre liderii cercetarii si tratamentului HIV. Aceasta e singura unitate de specialitate din Europa pentru persoanele infectate cu HIV care prezinta tulburari in ceea ce priveste functionalitatea creierului.

Prima data cand l-am zarit pe Sam in Spitalul Mildmay, statea cu spatele la mine. L-am confundat cu un batran.  Este deja garbovit si are mersul greoi, la numai 25 de ani. Inainte sa vorbesc cu el, unul dintre specialistii care il trateaza mi-a spus ca o scanare recenta a  creierului sau arata inspaimantataor. Materia cenusie s-a degradatat intr-o proportie asemanatoare cu unui om ajuns la varsta de 90 de ani.

La inceput, Sam pare destul de lucid. Ofera o trecere rapida in revista a vietii sale, trecere facuta cu umor si care nu tradeaza mila de sine. Cand il intreb ce amintiri are din copilarie, rade si spune cu ironie : „Viata mea a fost grozava!”. Apoi marturiseste ca s-a nascut intr-un spital numit „Sunrise”,din Las Vegas.  „Grozav nume, nu-i asa?”  ranjeste el. De aici detaliile devin din ce in ce mai sumbre.

Sam si fratele lui, Tyler, mai tanar decat el cu un an, s-au nascut cu HIV. Mama lor a fost dependenta de heroina, iar baietii au venit pe lume dependenti de droguri. Sam nu stie nimic despre tatal sau si nici nu-si doreste. Povesteste doar ca mama lor a murit si ca el si fratele sau au fost dusi intr-un orfelinat. Sam a fost adoptat rapid pentru ca, spune el,  „eram un bebelus dragut” si  ranjeste din nou.

Parintii lui Sam erau englezi si l-au adus cu ei in Marea Britanie atunci cand tatal adoptiv a a trebuit sa se intoarca in tara din cauza unei boli de inima. A murit cand Sam avea 4 ani. Mama adoptiva, recasatorita intre timp, a murit de cancer la plamani 5 ani mai tarziu, iar Sam a ramas in ingrijirea sotului acesteia.

Intre timp, fratele sau  a fost adoptat de o famile de Mormoni care traiau langa Vegas.  Pana acum pare ca a scapat de problemele de sanatate ingrijoratoare pe care Sam le are.

Sam a avut doar cateva joburi temporare, cu o durata de cateva saptamani fiecare.  In ultimii 6 ani nu a mai muncit deloc. În plus, faţă de degenerarea creierului, el suferă de tromboză venoasă profundă şi de alte maladii fizice asociate cu varsta inaintata, ca de exemplu incontinenta ocazionala si mers instabil. Discursul ii este neclar, iar cand il intreb ce tratamet anti Sida a urmat ca si copil, ochii lui palizi privesc in gol. Pare ca se chinuie sa-si aminteasca, apoi spune ca probabail nu i-a fost administrat vreun tratament pana la varsta adolescentei, insa nu e sigur si nici nu pare ca isi va aminti vreodata. Acesta informatie care lipseste poate fi cruciala  in determinarea radacinii problemelor lui, insa doctorii de la Mildmay nu i-au putut gasi fisa medicala de cand era copil.

Va urma…

Tradus si adaptat din Times Online