Pacienții infectați cu virusul HIV, care iau medicația antiretrovirală, îmbătrânesc înainte de termen

Cercetarea complexităților virusului este încă într-o  fază incipientă. Rezultatele unui studiu recent, realizat în Statele Unite, unde 1.2 milioane de oameni trăiesc cu HIV, indică faptul că mai mult de jumătate dintre americanii infectați cu HIV (cu vârsta medie de 43de ani ) prezintă o tulburare cognitiva, în general fiind vorba de o formă ușoară sau moderată de demență. Rezultatele inițiale ale unui studiu similar, dar la o scară mai mica, efectuat de către Dr. Alan Winston, unul dintre consultanții spitalului St Mary’s din Londra, sugerează că imaginea este aceeași și în Marea Britanie. Studiul lui Winston a avut ca subiecți  50 de pacienți de diferite vârste, purtători de HIV. Niciunul dintre aceștia nu a semnalat vreun fel de simptom de pierdere cognitivă. Însă a constatat că o treime din cei studiați prezintă o  fază incipientă de deteriorare a creierului.

„Noi am analizat toți factorii medicali asociați virusului HIV şi am descoperit faptul că nu are legătura cu vârsta. Am văzut tulburări cognitive la toate grupele de vârstă, de la 20 la 50 de ani”, spune Winston. Studiul a stabilit că problema este semnificativă. De aceea va fi investigată în continuare într-un studiu mai amplu în Marea Britanie.
Medicii nu sunt siguri dacă simptomele de senilitate precoce  de care suferă  pacienţii cu HIV, slăbiciune  în oase, pierderi musculare, oboseală, insuficiențe ale organelor sunt legate de virusul în sine sau de lipsa tratamentului  timpuriu cu medicamente antiretrovirale . „Este posibil ca de vină sa fie tratamentul care începe prea târziu”, afirmă dr. Winston.

Există, de asemenea, o altă posibilitate alarmantă: simptomele pot fi efectele secundare ale utilizării pe termen lung a tratamentului. Antiretroviralul este încă o binecuvântare, pentru cei mai mulţi pacienți, pe termen scurt. Spre deosebire de persoanele care suferă de forme incurabile de demență, cum ar fi Alzheimer, pacienții cu HIV resimt, de obicei, anumite îmbunătăţiri cognitive datorită medicației. Realizarea celei mai bune combinații de medicamente retrovirale pentru tratarea simptomelor de degradare a creierului depinde în special de problemele bolnavului. „Nu exista cel mai bun tratament”,  subliniază Winston, explicând că anumite combinaţii de medicamente par a fi mai bune decât altele în penetrarea creierului.

„Este un efort activ de cercetare.” Cele mai mari companii farmaceutice sunt implicate în acest tip de cercetare, aşa cum este Medical Research Council din Marea Britani, precum  şi grupuri independente, cum ar fi cele care lucrează la Spitalul St Mary’s şi Imperial College din Londra. În Statele Unite,  Guvernul oferă o finanțare generoasă în acest scop. Se poate că virusul HIV în sine să fie responsabil pentru demenţă, potrivit ultimelor cercetări. Dar probabil că medicamentele cauzează alte simptome ale îmbătrânirii premature, cum ar fi pierderea de masă osoasă şi probleme ale inimii din cauza colesterolului crescut. „În momentul de faţă există mai multe întrebări decât răspunsuri,” concluzionează  dr. Winston.

Mary Jones are 66 de ani. Atunci când ea a fost diagnosticată cu HIV în 1995, la 52 de ani, se descria ca având vârsta mijlocie, făcând parte din clasa de mijoc a Marii Britanii. „Am avut simptome asemănătoare gripei şi m-am simţit foarte rău, într-adevăr. Am descoperit ca partenerul meu mi-a fost necredincios și, pentru că el călătorea foarte mult în străinătate pentru muncă, am decis mă testez. A fost un şoc imens atunci când mi s-a spus sunt  seropozitivă . Când faci parte din clasa de mijloc, de culoare albă, heterosexual  şi diagnosticat cu HIV, medicii presupun ca ai fost unul din utilizatorii de droguri . ”

Nu i-au fost prescrise medicamentele antiretrovirale de la bun început. Numărul de celule albe din sânge (cele care indică rezistența sistemului imunitar al organismului) a fost încă ridicat la 800. (În conformitate cu regulile actuale, tratamentul antiretroviral este recomandat numai dacă numărul celulelor albe scade la 350.)

În momentul acela, Mary avea propria afacere. Când a început  să se simtă mai bine, și-a continuat activitatea  cu succes, până când sănătatea ei a început să se deterioreze din nou în 2001. Mary a început să observe că îi este afectată ușor memoria, reacțiile au devenit lente iar condusul mașinii a devenit  eratic . Medicii, însă, au ignorat toate acestea. „Problema este că atunci când ești o femeie între două vârste, medicii pun totul pe seama menopauzei. Aşa că nu au băgat prea mult în seama „, spune ea. În cele din urmă a fost trimisă să i se facă o scanare a creierului și s-a descoperit ca virusul HIV a dus la formarea unor pungi de lichid. Cu toate că i-au fost apoi prescris medicamente ARV, ea a devenit atât de deprimată şi retrasă, încât afacerea  s-a prăbușit, iar Mary  s-a închis între cei patru pereți ai casei sale, de multe ori uitând să ia medicamentele  și chiar să și mănânce.

O prietenă  a fost atât de îngrijorată încât ea a recomandat ca Mary fie sa fie supusă îngrijirii într-un spital de psihiatrie. A fost primită în 2006, rămânând acolo pentru următoarele 14 luni. Cu o recomandarea specială, a ajuns la  spitalul Mildmay, unde i s-a găsit, în sfârșit, combinația corectă de medicamente  antiretovirale, iar sănătatea ei  a început să se îmbunătățească. De atunci, ține discursuri cu privire la pericolele de infectare cu HIV, în special pentru vârsta mijlocie.

Numai acei oameni care au norocul de a fi recomadați la Mildmay de către medicul lor de familie beneficiază  de expertiza spitalului. Standardul de tratament pentru SIDA  asociată cu demența, ca de altfel toată asistența medicală, rămâne un fel de loterie, cu mulți bolnavi lăsați să fie supravegheați de către familiile lor, adesea fără un diagnostic corect, sau plasați în case de îngrijire .

Ambele povesti, a lui Sam și lui Mary,  subliniază  pericolele la care se expun cei care nu încep medicația devreme sau cei care o încep, apoi o opresc. „90% din recomandări sunt fie persoane diagnosticate cu întârziere, fie oameni care au abandonat îngrijirea medicală”, spune dr. Simon Rackstraw, director medical la Mildmay, Marea Britanie. „Demenţa, de multe ori, nu este descoperită decât prea târziu. Nu ştiu ce spune asta despre mediul nostru de lucru, pentru că  uneori, la cei care muncesc, aceste simptome  nu sunt observate decât atunci când devin foarte extreme (simptomele de stres accentuat sunt confundate cu cele cauzate de virusul HIV). Cred că s-a luat prea puțin în calcul acest aspect până acum.”

Va urma…

Tradus si adaptat din Times Online

Anunțuri