Later Update: Mie imi inspira resemnare. O resemnare trista, dar care este menita sa protejeze. Poate din lasitate, din neputinta, nu stiu. In mintea mea aceasta declaratie suna ca si cum iubirea celui/celei care declara asta a ajuns in pragul maturitatii, acolo unde sacrificiul ii ia locul.

„Te iubesc atât de mult încât as renunța la tine, dacă mi-ai cere asta”. Vouă ce v-ar inspira aceasta frază?

În adolescența mea se pare ca eram cu un pas înaintea unora sau cel puțin așa mă vedeau unii. Cineva mi-a spus odată ca mă vedea în felul următor: „vedeai viitorul, știai trecutul, dar nu trăiai prezentul”. Asta mă pune pe gânduri. Oare cum sunt acum?

Anunțuri