M-am mutat la Brasov. Inca stau pitita in casa din cauza unei febre rebele ce nu vrea sa-mi paraseasca trupul. Din pacate rezultatul testului de care am vorbit intr-un post anterior, a sosit pozitiv. Ma intreb daca nu cumva ma lupt cu morile de vant. Sau poate ca e mai bine sa ma impac sufleteste cu viata mea, sa o iau usor de la capat si sa ignor toate semnalele acestea. Pana la urma toti ajungem tot acolo, mai devreme sau mai tarziu. Eu fac parte din categoria aceea care s-a protejat cat a putut mai bine si totusi nu mi-a folosit la nimic. Deci mai are vreun rost? Nu cred.
Asa ca am sa incerc sa-mi gasesc fericirea, macar pe ultima suta de metri. Si unde o pot gasi daca nu… eh, aceasta este o alta poveste. Promit sa o spun inainte sa o mierlesc.
Tiesto este trist inca. Insa il curteaza o negruta frumoasa, iar ceilalti motani isi marcheaza teritoriul fix pe ferestrele mele. M-am luptat cu ei o vreme ca sa-i dau jos de acolo, insa inutil. Intr-un final am renuntat, mai ales cand le vedeam fatucele cele scumpe uitandu-se in ochii mei, rugandu-ma sa-i primesc in casa. Cel din urma gest nu l-am facut. Riscam sa nu doarma nici un vecin.
Acum stau si ma gandesc ce-i mai rau. Sa descoperi ca traiesti in snobism sau ca suferi de cancer ori TBC, sa spunem?
Cred ca prima parte este mult mai dureroasa. Hmmm, cat de parsiv a sunat asta. Si totusi… somn usor tuturor.