Realitatea s-a rupt de mine. Sau cel putin asa pare. Nu, nu este vorba de postul de televiziune. Pur si simplu de realitate. Desi realitatea mea se prea poate sa nu fie si realitatea altora. Depinde din ce unghi privesti viata. Niciodata un egoist (self-centred) nu o sa vada realitatea asa cum o vede un altruist. Fiecare are realitatea lui si nu il poti contrazice pe niciunul. Asta daca reusesti sa te descotorosesti de orice urma de fel de-a fi si gandesti la rece, cum s-ar spune. Asadar, ce mie mi se pare corect, altuia s-ar putea sa i se para incorect si nedrept. Dar asta nu ma incalzeste cu nimic, pentru ca eu deja am o opinie formata asupra lucrurilor. Si atunci stau si ma intreb. De ce unii oameni simt nevoia de a schimba alti oameni si felul lor de a vedea lucrurile cand ei insisi nu sunt in stare sa se schimbe, sau macar pentru cateva secunde sa se puna in locul celuilalt? Aici intervine, evident, empatia, de care nu foarte multi sunt capabili. In unele meserii este considerata o calitate, pe care, acesti self-centred, in general, nu o au. Prin urmare vor incerca sa oranduiasca lumea dupa propriile reguli si nu vor putea niciodata sa ii inteleaga pe ceilalti care nu gandesc ca ei.
Nu mai sunt sigura ca realitatea s-a rupt de mine. Doar ca privind prin ochii unora, asa pare. Si atunci se trezeste egoistul din mine si spune: „ei si ce!”