Ma redescopar cu fiecare cuvant aruncat fara sa fie la intamplare. Imi face placere cautarea asta timida si totusi atat de indrazaneata. Ma intreb care va fi urmatorul pas. Il astept cu o oarecare nerabdare, constientizand ca la un moment dat e posibil sa nu se mai intample. Si atunci ma ascund zambindu-ti. Nici macar nu stiu ce e mai placut. Jocul? Pasii? Privirea? Tu?
Sau poate doar puterea de a visa…
Stiu ca visele de genul acesta nu dureaza o eternitate. Nu stiu unde Dumnezeu se duc.
Mai bine suprinde-ma tu pe mine si arata-mi ca nu este asa🙂.

P.S. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.