Va avertizez ca ceea ce va urma va fi doar un sir scurt de ganduri zadarnice, de intrebari fara sens, de parabole scrise sub anestezia unui vis.
Un vis static si totusi atat de capabil sa ofere nemarginite, alte vise.

Exista in mine, de cand ma stiu, o latura mai putin afisata aici. Nici acum nu-i dau numele. Asa ca voi purcede direct.

Nu poti sa-mi citesti gandurile. Nici macar eu nu pot face asta intodeauna, desi sunt ale mele. Nu poti sa-mi bati la usa ca apoi eu sa-ti spun motivul pentru care ai facut-o. Poti insa incerca.
Imi tremura cerneala in penita refuzand  sa scrie ce mana mea incearca din rasputeri a contura… Hartia e in transa, priveste naucita si inca alba…
Nu-mi dau seama, cineva se alinta sau…Sau poate e teama subita ce ucide vitejia unui gand aproape, pribeag.
Inchid ochii. Imi fac curaj. Inutil… e mai bine sa tac.
De sub ochi,  hartia-mi-arunca sageti de venin. In goliciunea ei imi striga reprosuri. Imi plec capul. Si din priviri desenez vise. O acopar cu tine, cu noi…