Cineva zilele trecute mi-a pus o intrebare pe cat de fireasca pe atat de tare m-a socat. Prin simplitatea ei si prin prin raspunsul cautat in mine.
„Esti fericita cu viata ta?”…
Am dat sa raspund ca da, dar mi-am dat seama ca este o fatada pe care vreau sa o afisez. Chiar am spus ca „da”, dupa care am completat: „cu cateva exceptii”.
Oare de ce nu suntem fericiti cu viata pe care o avem? Pana la urma, asa cum spuneam intr-un articol anul trecut, fericirea este chiar langa noi. Trebuie doar sa deschidem ochii sa o vedem si bratele ca sa o primim. Fericirea se compune din lucruri marunte. De ce vrem cu tot dinadinsul sa ni se inample numai lucruri marete ca sa fim fericiti?
In lumea mea sunt fericita… in lumea voastra nu e la fel. Si probabil ca asa este normal. Nu poti multumi pe toata lumea. Iar daca iti propui asta, vei sfarsi prin a fi total nefericit.
Azi sunt putin trista. Nu am voie sa spun motivul pentru care sunt. Un gest egoist. Fapt care dovedeste ca nimic nu s-a schimbat.
Poate ca e mai bine asa. Pana la urma trebuie sa invatam din greseli. Daca nu se invata, e grav. Si deja e grav.
O sa sterg cu buretele tot, ca si cum nimic nu s-a intamplat. Am puterea de a renunta la persoane fara sa ma uit vreoadata in urma. Am mai facut-o si o sa o mai fac.
Nu am prieteni, nu voi avea niciodata. Prietenii sunt facuti ca sa dezamageasca. Prefer cunostinte si oameni cu care sa impart pasiuni. Prefer sa nu ma leg sufleteste de nimeni. Prefer sa raman rece, desi sunt o persoana calda. Prefer sa-mi ofer sufletul unor biete animale pe strada. Cu siguranta nu ma vor dezamagi vreodata.
Fericirea… sta in mainile noastre.
Adevarul doare, nu-i asa?