Mișcări împietrite pun stăpânire pe gesturi… rupturi în cadru ca într-un film prost, în care actorul principal sunt chiar eu. Și nici măcar nu sunt o actriță bună.
Absența pare să fie chiar laitmotivul de a fi…
O repetiție absurdă a lucrurilor, dar mai ales a sunetelor ce par a fi mai enervante ca niciodată.
Poate că e timpul să spun adio…