Reiau un eseu pe care l-am scris pe vremea cand eram in facultate. Am tras biletelul ce continea cuvantul cronemica. Recunosc, in clipa aceea nu am avut habar ce inseamna. Nici acum nu stiu daca l-am descris asa cum ar fi trebuit…

Ne nastem fara ca macar sa cerem, probabil intr-o marti de aprilie. Aprilie este o luna inflorita, copaci cu flori albe, caisi roz…o mireasma de primavara te inconjoara…insa de-abia peste cateva primaveri incepi a vedea si-ntelege ca timpul trece, aproape la fel an de an, anotimp dupa anotimp.

Suntem in mai si totul este verde, flori la tot pasul, ne simtim inconjurati de culori, zambetele pe buzele noastre sunt mai apasate ca ieri. Si nici nu ne dam seama ca ni se trage de la atat verde. Parca treziti dintr-un somn adanc viata revine in noi. Deja am crescut, nici nu realizam ca trecem prea usor de bucuria zilei ce-o traim. Ocazional mai cumparam o floare si o daruim. Mamei, iubitei, proaspatului casatorit, dar si celui care s-a stins din viata. In timp, descoperim un nou “eu”, sentimente ce poate niciodata nu le-am avut, gusturi pe care altadata le uram incep sa ne placa, zambim si plangem cu un motiv anume, ne bucuram atunci cand succesul vine si ne privim in oglinda zi de zi.

In iunie te bucuri sau nu de examene, dar si de timpul ce va sa vina, un concediu, o vacanta sau poate un nou inceput pentru tine. Fetele par mai frumoase, mai voluptoase in aceasta luna, de fapt sunt mai goale. Se naste o idila.

In iulie deja te casatoresti, iar spre sfarsitul lunii ai si vreo doi copii.

August arde cu putere. Copiii iti sunt copti. Ciudate sentimente incep sa apara, iar ganduri nemaigandite te rascolesc. Nu mai e 23 August ca altadata; viata curge fara pauze de dans. Iar sunetul marii-ti vuieste-n ureche mai frumos ca niciodata.

In septembrie te privesti inca in oglinda si incepi a observa ca tamplele tale isi schimba culoarea…privesti pe fereastra, nu mai e cald…insa nici verdele nu mai e verde, e un pic grizonat. Te ploua pe umeri cu frunze galben-ruginii, iar in cale ti se astern carari de vis si de culoare. Culegi cu mana ta ce-ai semanat, iar marul rosu din fructiera iti face cu ochiul sa te dai la el. Nici strugurii de masa nu se lasa mai prejos, te-ntampina cu-a lor mireasma, te-nvaluie si te vrajesc. Iar sambata-ti aduce odrasla acasa cu multi nepotei.

Octombrie vine cu ploaia. Vechile rani incep din nou sa te doara, mai abitir ca niciodata. Iar nuditatea copacilor din gradina te fac melancolic si parca stii ce-o sa urmeze. Nepotilor, de-acum mari, amintiri le depeni…le dai povete si-ti doresti sa-ti vezi si stranepotii.

Noiembrie e lipsit de culoare. Un gri obosit pe umeri te apasa, iti incovoaie trupul. Oglinzile din casa nici nu-ti mai stiu chipul.

Desi e noiembrie, pentru copiii tai e august.

Decembrie ti se asterne in cale atat de alb si-atat de pur. Alb ca parul tau, atat de verde altadata. Cu mana tremurand iti cauti ochelarii…se face intuneric. Insa o lumina alba, mai alba decat neaua, te-nvaluie…atat de alb si pur cum nu ai fost niciodata.

P.S. Stiinta care se ocupa cu studiul limbajului timpului se numeste cronemica