Candva, acum multi ani, sa tot fie vreo 14, am facut pe cineva sa sufere mult. Eram tanara, prea tanara, aiurita, zvapaiata, iubeam viata, ma iubeam pe mine, poate un pic prea mult… si egoista.
Am regretat de atunci ca am lovit atat de tare. Sincer mi-a parut rau… Am reactionat sub impulsul momentului. Si da, era vina mea.
De atunci nu mi-a mai spus nici macar buna ziua, nici nu mi-a raspuns vreodata la vreun salut. Apoi am incetat si eu a mai saluta.In timp m-am pierdut in lume. Viata a continuat.
Insa invariabil gandul meu se intoarce din cand in cand la acel om pe care l-am ranit. Cred ca din cauza ca nu am avut niciodata ocazia sa-i spun cat de rau mi-a parut pentru ceea ce am facut, si ca nu merita asa ceva.
Nu mai stiu absolut nimic despre el. Acum vreo 7-8 ani mergeam la tara la bunici, si prin fereastra masinii prietenului care ma conducea pe mine si sotul meu de atunci (da, am fost casatorita), il vedeam cum ma privea insistent si nu intelegeam cine e si de ce ma priveste asa… abia cand am ajuns langa el mi-am dat seama… Aia a fost ultima oara cand l-am vazut.
Sper ca in tot acest timp sa ma fi iertat. Si mai sper ca intr-o zi sa pot sa-mi cer iertare privindu-l in ochi. Nu, nu sper sa reinoim vreo prietenie. Ar fi imposibil.
Probabil ca imi acord credit prea mult daca inca ma gandesc sa-mi cer iertare. Probabil el a si uitat. De fapt, iertarea o cer pentru sufletul meu, ca sa ma pot ierta eu.

Sursa foto: aici