Nu foarte demult ma plangeam oarecum ca nu ma vrea nimeni. Acum, dupa ce am stat si am cugetat indelung,  mi-am dat
seama ca eu nu vreau pe nimeni. Si e trist. Pentru ca a fi singur nu este intotdeauna usor, mai ales atunci cand ai persoane langa tine.
Stiu ce am spus. Nu, nu este greseala.

Foarte adanc in mine imi doresc sa redevin cea de alta data, femeia care acorda credit persoanelor din viata ei si care nu putea sta fara prieteni nici macar o zi. Si cea careia nu ii era teama sa traiasca.
Ceva insa m-a schimbat ireversibil. Ceva ma izoleaza chiar si de mine.

Ultimele evenimente la care am participat m-au intristat undeva la limita imposibilului. De ce? Poate pentru ca niciodata nu am avut ocazia sa imi privesc partenerul cu atata admiratie, iubire, devotament si implinire asa cum am reusit sa surprind in fotografii.
Ori nu imi mai aduc eu aminte.

Aseara, pana sa adorm, am descoperit ca am un nodul la san. De parca nu as fi avut destule pana acum. De parca nu mi-ar fi indeajuns de teama sa traiesc.
Traiesc o mica drama pe care am hotarat sa o duc pana la capat asa cum mi-am fost dat. Fara sa mai lupt. E inzadar oricum.
Probabil dramatizez prea devreme, dar daca nu as fi avut antecedente as fi avut curaj sa mai cred in minuni.