Octombrie 2011


Am fost un copil amarat tare. Si cand spun asta, nu o fac sa ma compatimeasca nimeni, ci doar spun lucrurilor pe nume.
M-am nascut bolnava. Am avut pana acum incercari foarte mari. In 2005 in ziua de Craciun am fost la un pas de moarte, iar moartea se numea Septicemie.
In fine, azi sunt tot la fel. Putini sunt oamenii care inteleg prin ce sunt nevoita sa trec pentru a incerca o viata normala. Stiu, nu se vede la exterior. Nici nu imi doresc sa se vada vreodata.
Dar asa cum sunt, nu pot sa nu ma uit in urma si sa nu fac haz de necaz. Ii povesteam zilele trecute unui prieten vechi si drag…
„Stii, cand eram mica, cam de la varsta de 3-4 ani, din cauza astmului si alergiei care provoca crizele de astm, doctorul ma trimitea in fiecare vara la mare intr-un fel de sanatoriu pentru copii. Pentru ultraviolete. Ne scoteau dimineata pe la ora 5 pe plaja cam 1 ora si apoi seara la apus. Aveam toti papucei din aia gumati, cu gaurele, hai ca nu se poate sa nu fi avut si tu. Ne intindeau ca pe niste sardele la soare. Dar desi toti eram in rand, pe mine ma punea mai deoparte cu vreo doua cearceafuri. Nici in sanatoriu nu eram pusa cu toti copiii la un loc. Ma tineau la izolator. Si asta de fiecare data. Ce „distractie” pe mine, iti dai seama! Nu.
De ce ma tineu in izolator? Pai pentru ca din cauza alergiei, ca deh, de-aia eram acolo, aveam urticarie(blande), un fel de manifestare a alergiei cu pete mari rosii pe piele care ma si mancau. Cam ca atunci cand te ciupesc tantarii. Iar medicii din sanatoriu se temeau sa nu fie raie, sa se ia la ceilalti copii. Si tot asa an de an pana cand, in ultimul an, cred ca aveam 6 ani, le-am spus ca mama imi da Prednison si Peritol pentru asta, acasa.  Atunci s-au luminat la fata si pentru prima oara in cei 3 ani am vazut si eu lumina zilei imprena cu ceilalti copii. Pentru prima oara m-am bucurat si eu de mare.
Incompetenta medicilor dateaza deci inca de pe atunci. Sa nu faci diferenta intre raie, care arata intr-un mare fel, cu localizare care descrie si mai bine boala, si urticarie (alergie), cauza pentru care eram de fapt adusa in sanatoriu… A trebuit sa le spuna un copil de 6 ani tratamentul ca sa isi dea seama ca sunt prosti.”

Radeam amuzata de intamplare si de prostia lor cand ii povesteam prietenului. Dar in adancuri inca doare.

Astăzi am un interviu cu mine însumi. Juriul îl constituie o nebunie care, ușor amuzată, mă întreabă despre dorințe, împliniri și speranță.
Ii zâmbesc într-una. Deh, trebuie să par mai nebună decât nebunia însăși, altfel nu prea văd cum aş putea să o scot la capăt.

Îi dansez ca o apucată, nici măcar nu știu pașii, e un vals, Amelie. Mă rotesc, până cad lată. „Astea-s dorințele mele” îi șoptesc, învârtindu-ma de-acolo de pe covor de jos, cu el cu tot.

Într-un sfârșit mă ridic puțin cam șifonată. Și încep a mă fâstâci grozav de tare.

Împliniri?!…  Supraviețuiesc. Ar trebui să fie de ajuns. Însă interviurile astea sunt făcute ca sa răspunzi ce vor ei. Și totuși… la naiba!
Zâmbesc până la lacrimi. Și, într-un act nebun de mimă pun în scenă, pas cu pas, toate trăirile de până acum. Fapte greșite și bune. Toate sunt împliniri. Nu pot exista unele fără celelalte. Nu poți să te declari pe deplin mulțumit, pentru că nimeni nu este perfect. Împlinirea mea supremă fiind acea de a menține perfect imperfectă. Sunt mulțumită? Nu, desigur. Mulțumirea singura care contează cu adevărat este aceea de a rămâne uman orice ai face și orice ai întâmpina în viața. Aici mă declar mulțumită.

Actul 3. Im las capul ușor pe spate și închid ochii… Încă zâmbesc. Zâmbesc și lacrimi stau să cadă. Speranță… va exista atâta timp cât am sa fiu în viață.
„Mai bine iți spun unde mă văd în 5 ani. Mă văd în scaunul tău, intervievând pe alții. Fix în aceeași postură, a nebuniei ușor amuzată”.

M-am trezit intr-o cautare zadarnica. Strigam cu lacrimi ochi si nu-mi raspundea, nu aveam de unde sa-l iau. O secunda de neatentie si fiinta cea mai draga disparuse de langa mine. Il gonise niste oameni rai.
Cred ca l-am strigat minute in sir. Apoi m-am intors pe partea dreapta. O pufosenie imi gadila nasul. Deschid ochii si zambesc. A fost doar un vis. Niste mustati mari si dese se rafatau pe perna mea. Il iubesc. Pur si simplu.

Am tot scris pe aici despre problema mea cea mare, una dintre cele mari, pentru ca pana la urma este doar consecinta unor probleme si mai mari, si anume acneea.
Cauze: Dereglari hormonale, tratamente chimice samd.
In fine, am facut un tratament indelungat cu o doza nu foarte mare de vit D3 iar din ziua a-5- de ciclu 10 zile combinat cu vit E. Am vazut rezultate destul de imbucuratoare insa nu satisfacatoare. Plus ca imediat ce am incetat tratamentul parca vazusem o revenire a acneei, sau mi s-a parut mie, nu stiu. Oricum, aproape innebunita de aceasta problema, am tot cautat remedii. Am ajuns chiar si la ideea de laser. Dar bani de unde. Asa ca am zis sa incerc bicarbonatul de sodiu. La fiecare baita pun in buretelul de baie in gelul de dus 2 lingurite de bicarbonat de sodiu si ma spal ca si inainte. Clatesc frumos la sfarsit. Ma sterg cu prosopul, iar apoi pun in mana cam doua lingurite de bicarbonat de sodiu pe care il frec de pielea care prezinta probleme. Asta fac de 1 luna. Precizez ca usuca pielea pe fata, deci este de preferat se nu o faceti in fiecare zi. Insa eu pe spate am probleme mari si nu pe fata. Iar acolo, ce sa spun, ultima oara cand mi-am vazut pielea atat de curata era dupa tratamentul de 1 luna cu Roaccutane. Da, sunt semnele vechi inca, insa nici un puseu nou. Iar cei vechi s-au uscat.
O sa continui acest „tratament” toata iarna. Poate nu la fiecare baie daca o sa consider ca pielea e mult prea uscata, dar cu siguranta o sa continui.
M-am gandit sa impart asta cu voi, poate va ajuta in lupta voastra cu acneea. Vitamina D ajuta si hormonal. Dar este bine sa faceti analiza dozarii acestei vitamine ca apoi doctorul sa determine aportul zilnic de care aveti nevoie.
Cand am sa gasesc poze cu pielea mea de inainte si dupa am sa le atasez acestui articol pentru a va face o impresie cat mai exacta.

De 3-4 zile sunt racita cobza, cum se spune. De fapt raceala a inceput acum 5 zile, apoi m-a slabit o zi, doua, dupa care a revenit in forta.
Eu cand fac gripa stranut in asa hal incat la sfarsitul gripei muschii abdominali prezinta dureri. Bine, asta nu stiu daca e gripa sau o simpla raceala. Simpla pe dracu! Deja am pusee de tuse uscata, stranut in draci, nasul imi curge desi este super infundat. Febra cred ca fac, dar cu siguranta nu este prea mare .
Iar pentru starea mea vreau sa multumesc Tetkron Brasov pentru ca m-a tinut in frig timp de 2 saptamani si fara apa calda timp de 1 saptamana.
Azi noapte am auzit susurul drag al apei bagate in calorifere. In sfarsit. Tardiv, ca oricum am frisoane. Deci greu se simte. Sper ca babele de pe scara sa nu aiba geniala idee sa opreasca pana cand nu sunt -20 C afara. Ca acum 1 an.
Jur ca urmatoarea chirie va fi intr-un apartament care are centrala termica.  Si mai jur ca atunci cand, daca o sa am bani, o sa-mi cumpar apartament sau gasrsoniera, ce-o fi ea, eu fara centrala nici nu ma gandesc sa stau.
Aseara am descoperit  un grup numit „Exista viata fara CET!” si m-am gandit: ce cool! Asa este oameni buni. Exista viata si fara sa ne mai fure CET-ul. O viata decenta.
Faceti tot posibilul si imposibilul si strangeti cureaua peantru a va pune centrale individuale. Cu siguranta se merita.
Eu nu sunt din aia care sa stea in frig. Am avut tot timpul un calorifer in priza, dar la ce frig este aici, nu prea a putut face fata. Asa ca am sfarsit prin a plati energie electrica peste limita plus medicamente. Deci unde este economia?
Asadar, daca nu puteti, nu vreti, nu aveti curajul de a pleca intr-o tara mai civilizata, sa incercam macar sa o civilizam pe asta in care traim. Nu mai asteptati pe nimeni sa vina ca sa o faca, pentru ca nu se va intampla asta. Civilizatia porneste din interiorul fiecarui individ.
Pentru ca am avut ocazia de a locui si intr- o tara mai civilizata, va spun ca acolo nu exista sistem de incalzire de genul CET-ului. Ci doar ndividual. Nu stiu cum reusesc ei sa plateasca la gaz mai putin decat noi, pentru ca trebuie sa va spun ca eu plateam la 3 luni gazul, iar factura nu era mai mare de 20 de lire. Asta intr-o tara destul de scumpa ca si nivel de trai.
Mai stau 1 an in tara asta. Daca nimic nu se schimba, am sa plec. Cu durere in suflet, pentru ca este o tara frumoasa, de care ne batem joc cu totii.
Pacat

Pagina următoare »