decembrie 2011


De cativa ani incoace trag linie si adun la sfarsit de an. Acum un an am tras linie si am realizat ca nu aveam ce aduna. Am fost trista la inceput. Apoi mi-am dat seama ca sunt inca in viata si asta conteaza cel mai mult. Ca am avut curaj sa o iau de la capat din nou. Am realizat ca inca am o sansa sa ma joc de-a visele.
Nici anul acesta nu am realizat multe, insa cu siguranta am facut mai multe decat in ultimii ani.

1. Fapta de care ma simt cel mai bine: am salvat un puiut de pisic galben de la moarte sigura, iar cu ajutorul lui drstoica i-am gasit o casuta calduroasa, cu niste „parinti” iubitori.

2. Mi-am luat diploma de fotograf profesionist, D7000 si blitz. Iar ofertele au inceput sa curga. :).

3. Mi-am regasit echilibrul emotional.

4. Ma simt mai apropiata de parinti.

5. Mi-am luat frigider 😀

6. Mi-am facut cativa prieteni cu suflete frumoase.

7. Incep sa ma simt pe jumatate implinita.

8. Gandurile sinucigase s-au sinucis.

9. Am planuri mari pentru la anul viitor.

10. Zambesc in fiecare zi.

Am avut placerea sa fiu fotograful botezului fetitei colegului meu Kovacs Sanyi. Primul meu botez ca si fotograf, sunt convinsa ca nu e si ultimul :).

Această prezentare necesită JavaScript.

O nunta foarte frumoasa. Asta se va vedea si in albumul de mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am decis sa pun într-un slideshow câteva din nunțile unde am participat ca și fotograf și pentru care am realizat machetele pentru albumele digitale.

Această prezentare necesită JavaScript.

De ceva vreme ma tot ingras. Nu pot spune ca mananc mult, dar nici putin.
Stiu, extirparea tiroidei din 2004 si varsta la care esti predispus la ingrasare nu ajuta deloc.
Am mai avut de cateva ori excese in greutate si in anii trecuti. Nu foare mult, dar oricum, trecut de limita admisa inaltimii mele. In general cu 7 kg in plus. De care am scapat de fiecare data prin infometare drastica timp de cateva luni.
Acum, sa fiu sincera, nu m-am cantarit, dar par mareeee :D.
Nu pot tine diete, pentru ca nu mananc la ore fixe, desi ai zice ca am suficient timp la dispozitie. Problema mea este ca sar peste micul dejun aproape in fiecare zi. Apoi am cam doua mese pe zi. Consistente. Dulciuri, ma pot abtine, dar mai am si momente in care, daca am scapat in cutia cu ciocolata, nu ma scoate nimeni pana se termina.
Ideea este ca eu nu pot manca salate si sa ma simt satula. Pentru mine salata este doar un aperitiv. Simt nevoia cumplita de carne la orice masa, iar daca am sarit odata peste, in 2 ore simt cum stomacul isi face de cap.
Ultima oara m-am trezit cu durere in partea stanga. Grozava durere, chiar si noaptea. As fi jurat ca este inima. M-am cam speriat.
Drept urmare am inceput sa iau ceva vitamine B-uri Magneziu si Calciu. Durerile au incetat.  Dietele tot asta imi fac. Imi dau dureri precordiale.
Ma gandesc sa duc cura asta de vitamine vreo 3 luni, ca apoi sa incerc o noua dieta. Dar ce dieta?
Planul meu de bataie ar fi sa mananc normal, sa nu mai sar peste micul dejun, dar niciodata sa nu ma simt full. Sa mananc cat sa nu-mi fie foame.
O sa revin cu impresii dupa. Poate ajuta. Si daca ma ajuta pe mine, poate ajuta si pe altcineva.
Oricum, ideea este ca trebuie sa incap in rochita visurilor mele, orice ar fi 😀

„…You make me dream
By the look in your eyes
You give me the feel, I’ve been longing for
I wanna give you my soul
All my life
Cause you are the one I’ve been waiting for
I’ve been waiting for so long…”

Multumesc parintilor mei pentru cel mai frumos Craciun avut in ultimii 10 ani. Si nu exagerez cu nimic cand spun asta. A fost minunat sa-i am langa mine in aceste zile. Pana si sarmalele au fost mai bune.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am zis sa ma abtin in pragul Craciunului sa nu fac misto. Dar nu ma pot abtine, sincer. Coada si imbulzeala pentru absolut orice reprezinta un sport national. De la pupat icoane pana la platit facturi… la Posta.

Am mers si eu la Posta Romana sa trimit doua felicitari de Craciun. Stiam ce ma asteapta, pentru ca in urma cu cateva saptamani primisem si eu un colet pe care a trebuit sa-l ridic de la posta. Atunci a trebuit sa stau la coada o ora si trezeci de minute. Nu, nu se primesc atat de multe colete, dar majoritatea oamenilor prefera sa-si plateasca facturile la Posta, cand sunt atatea PayPoint-uri pretutindeni in cartier, oras, unde nu stai la coada, nu te imbulzesti, nu se scandalizeaza nimeni, nu te calca nimeni in picioare, ci lucrurile se desfasoara firesc, civilizat.
O parte de vina o are si Posta Romana, pentru ca noi, astia care avem nevoie de un timbru postal, trebuie sa stam sa-i induram pe toti oamenii astia, intre noi fie vorba, majoritatea pensionari, care pur si simplu refuza sa se cizeleze, care refuza civilizatia. Si care urla prin autobuze cat ii tine gura ca „nu mai exista respect in ziua de azi!”. Evident ca nu poti sa te certi cu ei ca vor sa stea la cozi ore intregi sa-si plateasca facturile. Este alegerea lor si timpul lor. Dar eu de ce trebuie sa indur atatea pentru un timbru, pentru a trimite sau a primi un colet? De ce trebuie sa-mi pierd eu timpul cand si eu la randul meu platesc pentru acest serviciu? De ce Posta Romana nu deschide un ghiseu doar pentru astia dornici sa-si piarda timpul aiurea, iar pe noi, clientii care folosesc serviciile care tin strict de corespondenta, sa ne trateze cu respect?
Da, stiu, din lipsa de personal ar fi raspunsul. Pe langa acest raspuns mai exista inca unul. Din lipsa de respect fata de client.

Azi, de exemplu, am fost la un pas sa nu mai trimit felicitarile. Ma gandeam ca unele virtuale vor fi la fel de ok decat sa stau la coada aia. Ok, pierdeam si eu 2 felicitari, dar pierderile imense le inregistreaza tot Posta Romana. Nu te incurajeaza sub nici o forma sa le utilizezi serviciile. Dar ei sunt fericiti atata timp cat vor exista „sportivii” astia mici cu gura mare si cu timp berechet.

Pagina următoare »