M-am trezit cu un zambet amar pe buze. Mai amar decat cafeaua de dimineata neindulcita.
Nu, nu sufar. Mi-a impietrit sufletul cu brate cu tot… Daca mi-ai cere o imbratisare, n-as putea sa-mi ridic mainile pentru aceasta. Sunt sigura ca vei fi la fel de ok si fara aceasta.
Mi-a impietrit si auzul. Cuvintele tale se lovesc de un zid. Nu te aud. Daca stau bine si ma gandesc, nici nu vreau.
Pupilele mele refuza sa te vada, iar ochii mintii au sters si ultima imaginea a ta. Tava pe care mi-am asternut sufletul inaintea ta candva a ruginit.
Inainte de Craciun oamenii obisnuiesc sa se descotoroseasca de vechituri. E aproape Craciunul.
Numarul tau de telefon a disparut ca prin minune. La fel si prietenia mult promisa si ravnita.
Cuvintele alearga prin capul meu ca niste nebune strigand la mine sa se faca auzite. Auzite de cine? Doar laudele au fost mereu auzite.
Sufletul impietrit imi este acum imbratisat probabil de singurul suflet care m-a iubit cu adevarat si pe care, din vanitate, l-am respins.
Iubim de mai multe ori in viata, insa unele flacari nu se sting niciodata. Iubirea este alta de fiecare data, insa de fiecare data ni se pare ca este cea mai puternica. Asta pentru ca ni se intampla la prezent.
Iubirea asta se intampla de 15 ani, cu suisuri, coborasuri. Iar dupa 10 ani de absenta totala, sentimentul de indragostit s-a simtit la fel ca in prima zi si continua in sufletul meu impietrit.
Aici incepe povestea mea de familie. Masa si dansul le veti afla mai tarziu.

Poza de aici.

P.S. Niciodata nu apreciem ceea ce avem si alergam dupa naluci, dupa ceea ce ni se pare mai greu de obtinut. Cand fericirea noastra e mai la indemana decat am fi crezut.