Sunt senzatii pe care nu multi le simt… sunt sentimente pe care nu multi le regasesc… sunt amintiri pe care nimeni altcineva, in afara de mine, nu le are. Si e normal asa. Suntem unici.
In unitatea noastra ni se intampla lucruri unice; atat de unice incat ne definesc ca si spirit. Traim dupa sabloane cu toti, dar ceea ce ne defineste ca si individ si ne face unici sunt intamplarile din viata noastra, copilaria, amintirile, trairile…
Fiecare are felul lui de a le interpreta, de a le simti si a le regasi. Eu am un simt unic de a ma intoarce in trecut si de a iubi trecutul cu toate neajunsurile lui.
Intr-un alt articol numit „30 de ani intr-o singura pagina” am relatat in mare viata mea cu mici particularitati. Insa nu am amintit de „surorile” mele. De ce surori intre ghilimele si de ce nu am amintit de ele atunci?… Pentru ca nu suntem surori in adevaratul sens al cuvantului, dar am crescut impreuna pana la o anumita varsta… pana la 11 ani ai mei. Apoi drumurile ni s-au despartit. Destul de brusc. Dar in sufletul meu au ramas surorile mele.
O copilarie plina de durere si de o parte si de alta. Desi au trecut ani si ani… zeci… nu am incetat niciodata sa ma gandesc la ele. Stiam in mare ca sunt bine, dar cam atat. Noroc cu Facebookul. Am regasit una dintre ele, apoi pe cealalta. Pe una am revazut-o de doua ori, cu cealalta am vorbit doar la telefon, deocamdata.
Sunt 10 ani care ne leaga. 10 ani in care am crescut impreuna. Gabi este cea care m-a luat deoparte si mi-a zis „Fata, ti-a venit ciclu! Sa nu te sperii!” Claudia este cea care mi-a alinat o parte din copilarie luandu-ma sub aripa ei cate o luna pe an, acolo unde este casatorita. De la amandoua am „ciordit” bomboane pe care le primisera de la gagici, iar eu in mintea mea proasta, le puneam ambalajele goale la loc😀 . Toate trei am trait o adevarata drama paralela. Mult prea dureroasa ca sa o pot asterne in cuvinte. Poate cu alta ocazie… Cand ne-am regasit am simtit o usurare asa cum numai in povesti gasesti. Si pot spune ca aduc o fericire mare in sufletul meu sa stiu ca sunt bine si implinite…
Usor, usor, invat sa imi infrang monstrii trecutului si sa ma regasesc pe de-a intregul.
As fi cinica daca as spune ca doar sentimentele mele ma fac sa ma simt asa. Nu. Intregul a pornit acolo unde am regasit o legatura de o parte si de cealalta. Faptul ca nu doar ele sunt surorile mele, ci ca si eu la randul meu sunt sora lor. Reciprocitatea asta mi-a alinat toata suferinta din trecut. Uneori intr-un mare rau se poate naste si bine. Iar in cazul asta… binele absolut este ca ne-am avut una pe cealalta chiar si cand drumurile ni s-au despartit. Ne-am avut in suflet una pe cealalta (celelalte, in cazul meu), chiar daca nu am stiut.
Monstrii copilariei noastre ne-au oferit ceva ce nu multi pot avea. Dragoste neconditionata.
De ce m-am hotarat sa scriu despre asta? Pur simplu. Viata e prea scurta sa nu spui ceea ce simti. Daca eu as muri maine, nimeni nu ar stii ceea ce este in sufletul meu.
De multe ori este mai usor sa jignesti pe cineva decat sa-i spui cat de important este.