De ce? Ca sa gandesc. Inainte gandeam pe hartie. Acum gandesc liber doar  pentru mine. Oare e bine? Oare e mai bine? Habar nu am!
Si am gandit atat de mult, incat am hotarat sa devin mama. Da, la 33 de ani mi s-a indeplinit minunea. O minune care credeam ca nu se va intampla niciodata. Din „n” motive.
Acum sunt pe cale de a deveni mama, dar deja ma simt ca una. Ma uit dupa carucioare, as cumpara hainute de bebei, deja am lista de cumparaturi pentru cel/cea ce o sa-mi devina laitmotivul de a exista.

Nu pot sa spun ca sarcina este cea mai minunata perioada din viata unei femei, asa cum multe prietene mi-au spus. Nu atunci cand stai cu buda in brate aproape non stop, 3 luni. Apoi imbratisarile devin din ce in ce mai rare… exact ca intr-o relatie adevarata😀. Nu e placut cand un sifonier intreg iti ramane mic. Nu e placut cand trebuie sa scoti zeci de milioane vechi din buzunar ca sa iti faci analizele considerate gratuite pentru gravide. Nu e placut cand mai scoti cateva milioaze vechi ca iti reinoiesti garderoba, care nu stii cat o sa te incapa. Nu e placut cand descoperi preturile unui body pentru un bebe de 0-12 luni (80 ron). Nu e placut cand te gandesti ca daca vrei sa fii tratata omeneste la nastere, trebuie sa mergi la o maternitate privata. Altfel risti sa ti se strige „taci si indura! cand ai stat cracita, nu te-a durut?”.
Dar sentimentul este unul absolut minunat. Asteptarea, framantarile, chiar si problemele existentiale, pana acum necunoscute, capata un iz placut. Sunt absolut convinsa ca sentimentul este mult mai minunat atunci cand iti tii minunea in brate. Asadar traiesc pentru aceasta clipa.

Restul e tacere.