iunie 2018


A durut pana in maduva oaselor….inca striga din mine durerea…
Imi inclestez pumnii incarnandu-mi unghiile in atenuarea durerii din piept…
Fara nici un efect.
A durut adanc si aproape perfect.
De-acum esti expert.

download-1

Si ploua. De vreo 3 zile. Aproape continuu…
Si inca are de spalat ganduri.
Ale mele, ale lumii.
Ganduri negre, ganduri rosii…ganduri gri.
Creier inundat…
1, 2, 3…si s-a golit.

In-the-Rain-2014

 

Te voi iubi in fiecare zi. Te voi iubi in fiecare seara. Te voi iubi apasat, pasional. Te voi iubi fara sa stii.
Te voi iubi cu gandul, cu imagintie si in vis. Voi fi a ta cand tu nici nu te vei gandi. Te voi iubi pe perna, in baie, cand ma plimb. Te voi iubi neincentat. Te voi iubi cand voi inchide ochii zi de zi.
Te voi iubi mereu fara cuvant, fara vreo veste. Te voi iubi si voi iubi sa te iubesc.

Se simti mica, mult prea mica intr-o lume mult prea mare si mult prea amara. Si cu ultimele ei puteri inchise o usa. Una imensa si grea. Care statea oricum atarnata doar intr-o balama. O usa care fu intredeschisa o foarte lunga perioada de timp. Pe usa aceea intrara si iesira vant, ploaie, frig si caldura, pe rand sau deopotriva.
Apoi se aseza in genunchi. Dori sa planga. Insa nici o lacrima nu voia sa curga. Doar ochii i s-au umezit putin. Tot corpul ii amortise parca. Si gandurile la fel. Nu a simtit furie. Nici tristete. Doar o amorteala generala. De parca ar fi fost anesteziata. O anestezie generala. Care reusise sa ii inghete nu doar trupul dar si emotiile si timpul. Ar fi vrut sa strige, sa urle, sa sparga ceva…inutil. La fel ca ea.

Viata e frumoasa. Daca stii sa o traiesti. Altfel, devine o povara mult prea grea. Cand ajungi intr-un astfel de punct te blochezi pur si simplu. Iar viata trece pe langa tine si tu pe langa ea.
Ce faci? Astepti cu rabdare si mandrie sfarsitul? Il ajuti? Traiesti aleatoriu? Sau incerci sa gasesti raspunsuri, sa dai sens?
De obicei traiesti aleatoriu si astepti sfarsitul ca pe cel mai mare dar Dumnezeiesc.
Cunosc depresia mai mult decat pe mine insami. Stiu toate formele ei. E urata cu spume. Si foarte perfida. Atat de perfida incat si atunci cand razi tu plangi.
Pe la 17 ani am inghitit un pumn de pastile. M-am trezit in spital. Mama era langa mine. Am zacut…nu stiu cat. Cel putin o saptamana mi-am vomat si matele din mine. Sinucigasa ratata, ce sa mai.
Ce imi aduc aminte si in ziua de azi este ca atunci cand am deschis ochii mama era langa mine. Si ca era inconjurata de a o aura verde-galbui. Nu, nu era o inchipuire. Nu era halucinatie. Stiu ce am vazut.
In timp am descoperit ca pot vedea in oameni aceasta lumina. Care e de diferite culori. Dar care adesea e umbrita de propriile nopti ale sufletului. Toti le avem. Unii reusesc sa si le stapaneasca mai bine, sa le ascunda, sa le ignore. Dar ele exista.
Viata nu este usoara. Dar nici cel mai negru scenariu posibil. Totul depinde de perspectiva din care privesti. Sau cum se spune, „atitudinea determina altitudinea”. Sigur, din miezul lucrurilor e intotdeauna cel mai greu sa privesti pozitiv atunci cand lucrurile devin negative. Insa nu imposibil. Desigur, dupa ce furtuna a trecut.
De aceea e bine sa nu luam decizii cand suntem furiosi si nici atunci cand suntem loviti de fericire. Extremele nu aduc niciodata nimic bun.
Incearca sa te detaseszi. De tine. De sentimente. De trairi. Priveste-te din exterior. Nu te infuria pentru ce o sa vezi. Nici nu te rusina. Invata sa il accepti pe cel din fata ta, cu bune si rele. Cand vei ajunge in acel punct vei sti ca esti pe drumul cel bun. Doar asa vei vedea unde sunt sincope, unde gresesti si de ce, unde ai fi putut face altfel, unde esti multumit cu ce ai infaptuit samd. Si cel mai important este sa nu invinuiesti pe nimeni. Esti singurul responsabil de fericirea sau nefericirea ta. Va fi un drum anevoios.
Eu inca lucrez la asta.

Momentul acela cand prin minte trec mii de ganduri si nici unul complet. Mii de dorinte si nici una posibil de infaptuit. Mii de regrete anapoda. Mii de emotii amestecate, colorate, insamantate si totusi muribunde…
Ganduri. O mie si unul si nici unul complet.
Arse de soare, de neputinta si teama.
Ganduri mici si mari tinandu-se de mana
Stranse tacut, ca-intr-un cortegiu funerar, in semn de respect.

Emotii. Indepartandu-se una de alta.
Se imping, se cearta, se gadila si obosesc.
Apoi iti coloreaza si decoloreaza, pe rand, viata.
O mie si una. Dar nici una traita complet.

E bine sa admiti ca uneori lucrurile nu sunt ce par a fi. Ca uneori interpretam gesturi si semne in defavoarea adevarului, doar pentru a ne hrani egoul.
E bine sa iti dai pace atunci cand descoperi ca totul a fost doar o iluzie. Dar oare care este calea? Nu stiu. Tot ce stiu este ca nu e niciodata usor. Si ca scurtarea drumului ar face ca pacea sa nu fie niciodata instalata cu adevarat. Ar fi o noua iluzie. Nimic mai mult.