diverse


Si pentru ca in ultimul timp am parut al naibii de melancolica (chiar am fost), a venit timpul sa scriu si ceva mai putin girly, inimoare si pupici roz.
Azi voi fi barbata. Si am sa imi bag si am sa imi si scot daca trebuie. Oricui.
Nu, te rog! Stai la rand! Tin totusi la o ordine!

Ti se pare ca respir romantism prin toti porii?
Ti se pare!
La fel de bine pot fi si vulgara. Stiu. Nu da bine. Doar sunt o doamna, ce pula mea!

Da, frate! In ultimul timp am fost calcata de o locomotiva. Dar i s-au terminat carbunii. Asa ca piss off!

Ploaia din ultimele 4 zile. Da, ati auzit bine, 4 zile aproape continuu, a spalat si ea din cacat. Acum sper sa nu refuleze pe-aproape. Prea multa apa.
Cum sa zic? Noi, femeile, avem un dar nemaipomenit de a cadea in cap dupa cine nu trebuie. Avem si momente de luciditate in care stam si ne intrebam de ce?!!!!!!
Pentru ce? Frumos nu e, nici bogat, nu stie nici sa futa….pula mea…si tot proasta te intorci in starea de plutire. Ca nu gasesti nici un raspuns.
Pentru asta au inventat niste unele (ei nu isi bat capul, nu ala de sus, oricum) un raspuns ” iubesti pentru ca iubesti”
Serios?!
Noroc ca starea asta nu tine toata viata. Ea vine si pleaca. In rastimpuri. Vine fix cand iti promiti cel mai solemn ca nu vei mai lasa se intample asta niciodata. Si pleaca in momentul in care ti-ai smuls si ultimul fir de par. Dar pleaca.
Oare de ce suntem noi atat de proaste? De ce trebuie sa punem atat suflet?
Suntem nascute cu o doza mare de masochism. Unii cred ca tine de inteligenta. Asa o fi.
Parerea mea este ca totul e chimie. Iar chimia asta a femeilor se plimba libera, mult prea libera si mult prea senila. Ne face mult prea vulnerabile, mult prea sensibile. Si cu toate astea, abia tarziu aflam ce naiba e ala orgasm.
La noi pana si sexul e complicat. Avem atatea „butoane” ca saracii barbati nici nu stiu de care sa dea mai tare. La ei e simplu.
Mno, asta e cu trairile mele femeiesti si melancolice…traiesc intr-un corp de femeie. Iar sufletul mi-e la fel de muieresc.
Imi place sa visez, sa ma mint, sa ma tangui pana chelesc. Acum e pauza.
Pana data viitoare, oricum.

Am ajuns si aici. Bebelina este extrem de activa. Ziua, ca noaptea dormim, amandoua. Sa dea Dumnezeu sa fie asa si cand se va naste.
Am tot cautat raspunsuri intre timp. Unde este mai bine sa nasc. As fi vrut la maternitatea particulara Regina Maria, insa in urma unei vizite de urgenta la aceasta Maternitate, incep sa-mi pun intrebari. O singura vorba aruncata pe culoare de un medic catre o moasa m-a facut sa ma mai gandesc. Era vorba de o pacienta cu preecalmsie. Nu stiau cum sa o expedieze mai repede la stat, ca sa nu plateasca Regina Maria pagubele. Heloooooo!!! O nastere aici costa aprox 1000 euro daca ai asigurare. Nu ma asteptam la atitudinea asta. In fine. Aici este ceea ma indeamna sa fac contract cu Regina Maria.
1.Vreau cezariana. La cerere. Nu vreau ca nasterea fiicei mele sa fie o experienta traumatizanta pentru nici una dintre noi. Prefer sa ma refac eu mai greu decat sa pateasca ea ceva.
2.Regina Maria are rooming in. Iar eu vreau sa-mi am copila aproape tot timpul. Vreau sa o pot hrani  in prima ora dupa nastere. Ma indoiesc ca lucrul acesta este posibil la stat.
3. Prefer taietura la burtica in locul epiziotomiei (jos acolo).
4. Curatenia din aceasta maternitate este una exemplara.
5. Camerele sunt cu unul, doua sau trei paturi. Pe cand dincolo e crima.
6. Cu spaga la stat, ajung la jumatate sau mai chiar putin mai mult de jumatate din suma data la particular. Iar acolo nu-mi garanteaza nimeni cezariana, curatenia, un climat civilizat.
De ce la stat?
1. Pentru ca, daca apar complicatii, tot acolo ajungi.
2. Timpul spitalizarii poate fi mai indelungat de la o persoana la alta. La Regina Maria e musai sa te incadrezi in cele 3 zile. Altfel platesti cate 100 euro pe fiecare zi in plus.
3. Pentru ca nu mi-a placut atitudinea moasei de la Regina Maria Brasov, in momentul in care am ajuns cu o mica urgenta.
Si cu asta cam gata. Daca imi mai vine ceva in cap, o sa editez mai tarziu.
In fine, noi avem 479g deja. Suntem niste fete bine dezvolatate din ce ne-a spus medicul. Asteptam cu nerabdare ziua in care ne vom strange in brate 🙂

Da, ati citit bine. Imi licitez votul. Cine ofera mai mult, il are. Insa licitatia incepe de la o suma considerabila de 100 000 Euro.
Oricum tot aici se ajunge. Ei incearca sa cumpere votul si ei si-l dau. Culmea, pe 2 kile de malai sau zahar, o galeata, niste brichere, rahat in ploaie.

Pai daca tot mergem pe principiul asta, hai sa nu mai fim asa ieftini frate, ca deh, nu poti trai cu doua kile de zahar 4-5 ani. Si apoi suntem romani, ce dracu! Unde e stima aia de sine exacerbata? Ah, am uitat ca prostia este de fapt cea care primeaza.

Asadar, astept ofertele celor interesati. Abia astept sa spun adjudecat. Care mita? Hai sa-i spunem licitatie si sa fim si noi destepti. Nu doar ei.

Apropo, daca aveti pile pe la Nikon Romania s-ar putea sa scapati mai ieftin :D.

(Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare).

Da,  titlul sună tare ciudat. Adevărul este că nu știu ce titlu să dau acestui articol, având în vedere că nu ar trebui să fie unul vesel, ba din contră, ar trebui să-mi smulgă lacrimi și jale.
Ieri, când eram la Flanco, în căutarea unui cântar de baie, că deh, am ajuns la 63 Kg, și-mi trebuia ceva care să mă avertizeze în fiecare zi că sunt gabarit depășit, mă sună mama.
Toate bune și frumoase, până aud din gurița ei foarte senină: „a murit tac’tu.” Băi, cred că nu aud bine. Și o pun să repete. Iar ea o face, cu aceeași seninătate. „Ce glumă proasta!”. Hai mai mami, păi nu ai zis tu că e la țară? Și ce naiba e tonul ăsta?! În timp ce spuneam asta, îmi pică fisa. „Aaaaaaaaaaa! Tu vorbești de tatăl biologic?! Da spune-i și tu pe nume, știi că nu reacționez când îi zici că e tata.”
Recunosc că singurul lucru la care m-am gândit a fost o posibilă moștenire. Ar trebui să-mi fie rușine, știu. Dar nu îmi este. Nu cu un astfel de om, pe care nu-l cunosc și pe care nu am dorit niciodată să-l cunosc. Un bețiv notoriu care devenea extrem de violent cu mama în momentul în care era pișcat. Îi port numele, sunt recunoscută de el, însă niciodată nu am văzut pensie alimentara de la el. L-am cunoscut când eram foarte mica. Apoi am fugit de el cât am putut.
Am trecut odată pe lângă el și nici măcar nu am observat.  Mama era în urma mea și mi-a spus asta. Nici măcar nu am întors capul. Deja știam că are o altă familie. Nu știu dacă au fost căsătoriți legal. Tot ce știu este ca am o cârcă de frați și surori, pe care nu vreau sa-i cunosc.

Nu știu dacă omul asta a lăsat ceva în urma lui în afara de copii. Dar as vrea ca măcar odată în viata lui să-și facă datoria de tata, asta dacă nu a băut tot. Asa ca primul gând cu care m-am trezit de dimineață a fost asta: Cum pot afla dacă are ceva pe numele lui, dacă are rost sa încep un proces de succesiune?
Dar ma îndoiesc tare ca omul asta ar fi avut ceva pe care sa nu-l bea. Dacă ar fi putut, ne-ar fi băut și pe noi, copiii lui.

Însă șocul cel mare nu a fost nici vestea pe care mi-a dat-o mama, nici gândul unei succesiuni. Ci reacția mea. Cântarul ala a fost cu siguranță mai important decât aflarea veștii. Am și uitat până seara, de fapt am uitat din clipa în care mi-a fost comunicat. Asta până de dimineață. Mi-am dat seama că nu i-am spus nici măcar celui de lângă mine.

Nu știu dacă se merită să fac săpături, dar pe prafurile astea… Și apoi la câte i-a îndurat mama! Măcar atât, într-o viață de om. Nici măcar nu știu cum a murit. Dar nu cred că e greu să bănuiești. Probabil beat.

Nu vreau sa comentez… va las pe voi sa o faceti.

De cativa ani incoace trag linie si adun la sfarsit de an. Acum un an am tras linie si am realizat ca nu aveam ce aduna. Am fost trista la inceput. Apoi mi-am dat seama ca sunt inca in viata si asta conteaza cel mai mult. Ca am avut curaj sa o iau de la capat din nou. Am realizat ca inca am o sansa sa ma joc de-a visele.
Nici anul acesta nu am realizat multe, insa cu siguranta am facut mai multe decat in ultimii ani.

1. Fapta de care ma simt cel mai bine: am salvat un puiut de pisic galben de la moarte sigura, iar cu ajutorul lui drstoica i-am gasit o casuta calduroasa, cu niste „parinti” iubitori.

2. Mi-am luat diploma de fotograf profesionist, D7000 si blitz. Iar ofertele au inceput sa curga. :).

3. Mi-am regasit echilibrul emotional.

4. Ma simt mai apropiata de parinti.

5. Mi-am luat frigider 😀

6. Mi-am facut cativa prieteni cu suflete frumoase.

7. Incep sa ma simt pe jumatate implinita.

8. Gandurile sinucigase s-au sinucis.

9. Am planuri mari pentru la anul viitor.

10. Zambesc in fiecare zi.

Am zis sa ma abtin in pragul Craciunului sa nu fac misto. Dar nu ma pot abtine, sincer. Coada si imbulzeala pentru absolut orice reprezinta un sport national. De la pupat icoane pana la platit facturi… la Posta.

Am mers si eu la Posta Romana sa trimit doua felicitari de Craciun. Stiam ce ma asteapta, pentru ca in urma cu cateva saptamani primisem si eu un colet pe care a trebuit sa-l ridic de la posta. Atunci a trebuit sa stau la coada o ora si trezeci de minute. Nu, nu se primesc atat de multe colete, dar majoritatea oamenilor prefera sa-si plateasca facturile la Posta, cand sunt atatea PayPoint-uri pretutindeni in cartier, oras, unde nu stai la coada, nu te imbulzesti, nu se scandalizeaza nimeni, nu te calca nimeni in picioare, ci lucrurile se desfasoara firesc, civilizat.
O parte de vina o are si Posta Romana, pentru ca noi, astia care avem nevoie de un timbru postal, trebuie sa stam sa-i induram pe toti oamenii astia, intre noi fie vorba, majoritatea pensionari, care pur si simplu refuza sa se cizeleze, care refuza civilizatia. Si care urla prin autobuze cat ii tine gura ca „nu mai exista respect in ziua de azi!”. Evident ca nu poti sa te certi cu ei ca vor sa stea la cozi ore intregi sa-si plateasca facturile. Este alegerea lor si timpul lor. Dar eu de ce trebuie sa indur atatea pentru un timbru, pentru a trimite sau a primi un colet? De ce trebuie sa-mi pierd eu timpul cand si eu la randul meu platesc pentru acest serviciu? De ce Posta Romana nu deschide un ghiseu doar pentru astia dornici sa-si piarda timpul aiurea, iar pe noi, clientii care folosesc serviciile care tin strict de corespondenta, sa ne trateze cu respect?
Da, stiu, din lipsa de personal ar fi raspunsul. Pe langa acest raspuns mai exista inca unul. Din lipsa de respect fata de client.

Azi, de exemplu, am fost la un pas sa nu mai trimit felicitarile. Ma gandeam ca unele virtuale vor fi la fel de ok decat sa stau la coada aia. Ok, pierdeam si eu 2 felicitari, dar pierderile imense le inregistreaza tot Posta Romana. Nu te incurajeaza sub nici o forma sa le utilizezi serviciile. Dar ei sunt fericiti atata timp cat vor exista „sportivii” astia mici cu gura mare si cu timp berechet.

Pagina următoare »