Am dat intamplator peste acest blog, de dimineata. M-am uitat peste cateva postari si poze. Aici este ilustrata  viata animaleleor de pe strada, iar cei mai multi dintre noi nu fac nimic ca sa le ajute. Aceasta doamna are un suflet mare, salveaza cat de multe poate. Se pare ca deja are o duzina de feline acasa. Nu se descurca grozav nici cu banii, dar face tot ce poate sa nu le lase suferind in strada. O admir foarte mult pentru curajul si bunatatea ei. Am sa iau cateva poze de pe blogul sau si am sa le atasez acestor cuvinte. Daca nici  vederea pozelor nu  va misca, atunci clar nu aveti cum sa  ajutati. Da, are nevoie de sprijin pentru a ajuta aceste fiinte. Sunt convinsa ca se vor gasi multe persoane cu suflet mare. Multi dintre noi ar face acelasi lucru ca si ea, dar fie ca nu avem spatiul, fie ca suntem prea ocupati cu locul de munca, fie amandoua. Insa putem ajuta si altfel.

Cred ca sunt de ajuns aceste fotografii ca sa va convinga sa intrati pe blogul cu pricina, sa cititi articolele scrise si poate sa ajutati si voi. Nu o cunosc pe doamna in cauza, nici ea pe mine, dar o admir foarte mult.

Adaposturi de catei ingropate in zapada, cadavre inghetate, animale infometate, tinute in conditii extrem de vitrege, chiar si pentru un caine. Cam astea sunt imaginile si povestile horror din adaposturile pentru caini din Romania. Imi dau lacrimile. Raman fara cuvinte. Imi vine sa strig pana cand cineva ma va auzi si va lua atitudine. Ma cuprinde o ura de semeni asa cum nu ma credeam in stare… Ma exprim greu, iar disperarea pune stapanire pe sufletul meu. Nu putem sa renuntam si noi odata la statutul ala de romani mandri  si sa facem ceva in folosul nostru, al tuturor?
Ce vina au bietele animale?
Daca tot trebuie sa plateasca prin moarte, oare nu era mai lesne pentru toata lumea sa nu ii omoram prin infometare, inghetare samd? De ce trebuie sa chinuim niste suflete? Hai sa le dam injectia letala, macar nu ii mai chinuim.
Sau haideti sa punem mana de la mana sa ii salvam, sa le facem o viata mai buna. Ganditi-va ca in locul lui Grivei ati fi voi. Ori  poate ca in viata urmatoare veti fi unul dintre ei.
Toti asteptam sa faca ceva autoritatile. Autoritatile nu vor face nimic. Singurul mod de a stopa fenomenul este sa punem mana de la mana, bani sau pur si simplu munca voluntara, sa-i ajutam, sa le gasim familii. Sa se ajunga la o colaborare foarte stransa cu protectia animalelor, sa se infiinteze Politia Animala asa cum vedem pe Discovery, iar aceasta din urma sa-si faca treaba.
Unde este UNIUNEA EUROPEANA acum? Parca era considerata o cruzime fara margini injunghierea porcului de Craciun. Cele descrise mai sus in ce categorie intra?
Voua nu vi se rupe sufletul atunci cand un catel va urmeaza pe drumul catre casa cersind iubire, un stapan?

Ne-am intors de la Ploiesti in seara asta. Pe drum de la metrou spre casa am traversat o strada iar cu noi a facut-o si un caine svelt, colorat si cu alura atletica. Ne-a asteptat pe noi sa facem noi primul pas, parca voia sa stie ca va fi in siguranta. Apoi a mers cu noi tot drumul spre casa. La un moment dat am trebuit sa urc niste scari si am incetinit pentru ca aveam un troller destul de greu. Prietenul meu era in fata si nu a sesizat ca eu ma miscam greu, insa cainele dupa ce a urcat scarile m-a asteptat.maidanezi-1111-flickr Asta i-a atras atentia si lui. Nici macar nu am pus mana pe el, nu i-am dat de mancare pentru ca nu am avut ce. Doar am vorbit cu el tot drumul, iar el era atat de bucuros ca ii vorbim incat nu a vrut sa ne mai paraseasca. Ne-a condus pana la scara, mai mult chiar, a intrat si pe scara cu noi, voia cu siguranta sa urce si-n lift si sa vina acasa. Se comporta de parca era al nostru, iar el era atat de fericit sa-si fi gasit niste stapani. Mi-a rupt sufletul ca nu am putut sa-l iau. Stam in chirie, deja avem un motan in casa. A fost unul din momentele in care am regretat amarnic ca nu avem si noi o casuta pe pamant a noastra, una mica. Stiu, am fi adus acasa probabil multe suflete ca acesta. M-ar fi facut sa ma simt extraordinar. In schimb, m-am simtit ca ultimul om cand l-am lasat in scara. Se uita la noi cu ochii lui frumosi si umili…am intrat in casa cu lacrimi in ochi, atat eu cat si el. Inauntru ne-a readus zambetul tot o pereche de ochisori, de data aceasta a unui blanos mai mic. Insa am o mare mahnire, daca as fi putut…

Daca dumneavoastra puteti, nu va lasati mahniti. Aceste animale cauta fericirea ca noi toti, iar pentru asta, cer foarte putin. Daca puteti, opriti-va din drum, salvati un suflet care sigur fara voia lui a ajuns in strada.