De sub picioare îmi foșnesc vise… Dar azi parcă s-au strâns toate acolo și-mi șoptesc în cor, la fiecare pas, câte ceva, fiecare altceva, pe un ton muribund.

Calc apăsat, cu o dușmănie nemaiîntâlnita. Glasurile lor amețitoare, constant reproșându-mi ceva, le vreau mute. De-aș putea să le smulg limba, la fiecare în parte, aș face-o…

Și-acum e rândul meu să vorbesc… Câte aș avea să spun!… Știu că este în zadar. Într-un fel. Altfel, este un unguent pentru sufletul meu rămas încă în viață. Și totuși cuvintele sunt de prisos atunci când nu sunt spuse în momentul potrivit.

Însă, mă înfioară gândurile negre. Urările de mai puțin bine ce stârnesc în mine un fel de răzbunare mult așteptată după colț. Și pentru ce?  De fapt e ca o boală. Un fel de Tourette în mijlocul unor gânduri de bine. Dar ce știu eu ce este bine… probabil binele meu nu coincide cu al celorlalți, probabil nici răul.

Și atunci mă lepăd de mine. Mă lepăd de tot ce mă înconjoară și aștept…
Știu că inevitabilul se va întâmpla.Veșmântul asta greu de pe umerii mei va ceda. Alți umeri îl așteaptă.
Întotdeauna există și un revers. Întotdeauna lucrurile se întâmplă cu un motiv. Întotdeauna…

P.S. Motivul pentru care lucrurile s-au întâmplat în cazul meu este unul clar și ciudat. Cert este ca motivul a existat mereu, iar eu l-am știut dintotdeauna.

Mama continua tratamentul cu Interferon. A slabit foarte mult. Uneori, cand vorbim la telefon, imi e si frica sa o mai intreb ce mai face . Stiu ca lista celor rele este fara sfarsit.
Nu am mai fost acasa de vreo 2 luni cred. Imi este si teama sa o vad asa. Dar trebuie sa merg.
Azi sunt un pic mai sensibila (e perioada). Imi vin in minte tot felul de ganduri care altfel refuz sa zabovesc asupra lor.
Ma tot gandesc ca viata e scurta si de rahat. As pleca fara sa privesc in urma, dar tocmai dorul de casa, de parinti, dar si starea de sanatate precara de atunci m-au facut sa ma intorc.
E greu sa nu poti fi langa cel pe care il iubesti atunci cand acesta are nevoie de tine. E greu sa nu ai pe cineva care te iubeste langa tine atunci cand ai nevoie.
Ok, poate nu sunt langa mama zi de zi, dar stiu ca pot fi langa ea in caz de nevoie. Stiu ca nu ma despart mii de km.
Lucrurile astea ma tin pe loc. Plus Tiesto, bineinteles.
Cine stie cat mai are Dumnezeu de gand sa mi-o lase langa mine…

Încerc să intru pe o frecvență unde n-am mai fost de mult…tuningul care-mi lipsește stă plângând, ghemuit într-un colț. Se teme ca l-aș fi uitat. Am pus urechea azi, de cum m-am trezit, și am ascultat glasul amenințător al unor idei năstrușnice de a ma regăsi. O tentativă ușor eșuată încă din start.
În roiuri de nisip alb mă-nvălui  într-un necunoscut devenit banal. Lucrurile iau o întorsătură mult prea simplă, simplificându-se chiar și dicționarul meu personal. Nici oglinda parcă nu mă mai recunoaște. Refuză să ma privească de o vreme încoace. Iar când o face, se strâmbă la mine ca (mai mult…)

thoughts