De ce? Ca sa gandesc. Inainte gandeam pe hartie. Acum gandesc liber doar  pentru mine. Oare e bine? Oare e mai bine? Habar nu am!
Si am gandit atat de mult, incat am hotarat sa devin mama. Da, la 33 de ani mi s-a indeplinit minunea. O minune care credeam ca nu se va intampla niciodata. Din „n” motive.
Acum sunt pe cale de a deveni mama, dar deja ma simt ca una. Ma uit dupa carucioare, as cumpara hainute de bebei, deja am lista de cumparaturi pentru cel/cea ce o sa-mi devina laitmotivul de a exista.

Nu pot sa spun ca sarcina este cea mai minunata perioada din viata unei femei, asa cum multe prietene mi-au spus. Nu atunci cand stai cu buda in brate aproape non stop, 3 luni. Apoi imbratisarile devin din ce in ce mai rare… exact ca intr-o relatie adevarata :D. Nu e placut cand un sifonier intreg iti ramane mic. Nu e placut cand trebuie sa scoti zeci de milioane vechi din buzunar ca sa iti faci analizele considerate gratuite pentru gravide. Nu e placut cand mai scoti cateva milioaze vechi ca iti reinoiesti garderoba, care nu stii cat o sa te incapa. Nu e placut cand descoperi preturile unui body pentru un bebe de 0-12 luni (80 ron). Nu e placut cand te gandesti ca daca vrei sa fii tratata omeneste la nastere, trebuie sa mergi la o maternitate privata. Altfel risti sa ti se strige „taci si indura! cand ai stat cracita, nu te-a durut?”.
Dar sentimentul este unul absolut minunat. Asteptarea, framantarile, chiar si problemele existentiale, pana acum necunoscute, capata un iz placut. Sunt absolut convinsa ca sentimentul este mult mai minunat atunci cand iti tii minunea in brate. Asadar traiesc pentru aceasta clipa.

Restul e tacere.

Mama continua tratamentul cu Interferon. A slabit foarte mult. Uneori, cand vorbim la telefon, imi e si frica sa o mai intreb ce mai face . Stiu ca lista celor rele este fara sfarsit.
Nu am mai fost acasa de vreo 2 luni cred. Imi este si teama sa o vad asa. Dar trebuie sa merg.
Azi sunt un pic mai sensibila (e perioada). Imi vin in minte tot felul de ganduri care altfel refuz sa zabovesc asupra lor.
Ma tot gandesc ca viata e scurta si de rahat. As pleca fara sa privesc in urma, dar tocmai dorul de casa, de parinti, dar si starea de sanatate precara de atunci m-au facut sa ma intorc.
E greu sa nu poti fi langa cel pe care il iubesti atunci cand acesta are nevoie de tine. E greu sa nu ai pe cineva care te iubeste langa tine atunci cand ai nevoie.
Ok, poate nu sunt langa mama zi de zi, dar stiu ca pot fi langa ea in caz de nevoie. Stiu ca nu ma despart mii de km.
Lucrurile astea ma tin pe loc. Plus Tiesto, bineinteles.
Cine stie cat mai are Dumnezeu de gand sa mi-o lase langa mine…

Vai cat ma oftica faptul ca nu am pus dracu mana pe pix mai demult sa scriu ceea ce le spuneam prietenilor mei despre cele mai penibile momente din viata mea. Azi am pregatit niste oua pentru mine si gagicul meu. Il intreb: „le vrei moi?” , el imi zice ca da si-mi vine in minte fix aceeasi scena care m-a urmarit toata copilaria. Va aduceti aminte ousoarele moi, fierte de mamele voastre, nu? Bune, va placeau,nu?…Ei bine pe mine m-a urmarit totdeauna faza in care vine mama si zice: „ptiuuu (scuipand pe degete), ia sa te stearga mama de ousor la gurita ca uite ce te-ai murdarit”. Valeu doamne! De cate ori mi s-a intamplat asta! Pana cand, intr-o zi am prins putere si curaj si i-am zis: „gata mama nu ma mai sterge cu scuipat ca e apa destula”. Va dati seama ca mai crescusem si eu de am prins asa curaj. Ce servetele umede domnule?! Degetele si scuipatul mamei erau stregatorul numarul 1, nu conta ca esti afara cu prietenii. Ei, si ce?! Ea, ca o mama constiicioasa, te curata. La fel face si pisica. De multe ori am zis ca eu, intr-o viata anterioara ,am fost pisica; bag de seama ca si mama la fel.