sperantele mor rapid,
agatate de grinda cu funii.
isi oglidesc cu grija moartea
in ochii tai pierduti in zari,
orbindu-ti si mai mult nepasarea.
nepasarea de mine…

se leagana de grinda
cu ochi muribunzi si ranjind,
in timp ce tu raspunzi elegant, nu.
si cu varful degetelor moi
diluezi grav gustul ramas inca proaspat si viu
al singurului sarut dintre noi.

e un joc doar, stiu.
insa sufletul meu mutilat si copil inca
nu stie jocul asta si nici nu vrea sa-l stie.
voia doar un colt din sufletul tau
unde ghemuita, ca un vagabond fara adapost,
m-ai fi lasat sa cersesc.

Cateodata cuvintele imi spun sa tac,
Iar tacerea imi striga sa vorbesc.
Sperantele-mi sunt sugrumate
Undeva, intre tacere si cuvant.
Traiesc de prea mult timp
Captiva in cavoul sufletului meu..
Cateodata vorbesc in tacere
Iar altadata doar tac
Pentru a auzi aceasta tacere vorbind.
Usa s-a-nchis mai demult
Nu stiu cand…
Imi doresc s-amortesc in acelasi cuvant
Iar cuvantul dat e „tacerea”..
Degetele mele se strecoara afara
Incerc, insa… incet le retrag,
E groaznic, dar inca nu plang,
Lacrimile tradeaza durerea.

Undeva intr-un spital in Bucuresti se zbate intre viata si moarte un poet. Nu mai conteaza in aceste clipe ce orientare politica a avut acest domn. Inainte de toate a fost si este unul din marii poeti ai Romaniei. Intr-o zi il vom regasi in manuale alaturi de Eminescu.
Iar eu ma consider norocoasa ca am avut ocazia sa stau intr-o seara, alaturi de masa unde el recita „Bucovina”… isi iubeste poezia.
Sa speram ca flacara nu se va stinge, asa cum Cenaclul Flacara a luat sfarsit. Sa speram inca in minuni. Amin.

Later edit: Si s-a stins…

Acesta este una din poeziile mele preferate. Am primit-o cândva pe o foaie de hârtie. Mi-a plăcut atât de mult încât i-am reținut versurile încă de la prima citire. Am ținut-o ascunsa printre amintiri, iar astăzi m-am încumetat sa o scriu aici.

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci! (mai mult…)