stari


Si pentru ca in ultimul timp am parut al naibii de melancolica (chiar am fost), a venit timpul sa scriu si ceva mai putin girly, inimoare si pupici roz.
Azi voi fi barbata. Si am sa imi bag si am sa imi si scot daca trebuie. Oricui.
Nu, te rog! Stai la rand! Tin totusi la o ordine!

Ti se pare ca respir romantism prin toti porii?
Ti se pare!
La fel de bine pot fi si vulgara. Stiu. Nu da bine. Doar sunt o doamna, ce pula mea!

Da, frate! In ultimul timp am fost calcata de o locomotiva. Dar i s-au terminat carbunii. Asa ca piss off!

Ploaia din ultimele 4 zile. Da, ati auzit bine, 4 zile aproape continuu, a spalat si ea din cacat. Acum sper sa nu refuleze pe-aproape. Prea multa apa.
Cum sa zic? Noi, femeile, avem un dar nemaipomenit de a cadea in cap dupa cine nu trebuie. Avem si momente de luciditate in care stam si ne intrebam de ce?!!!!!!
Pentru ce? Frumos nu e, nici bogat, nu stie nici sa futa….pula mea…si tot proasta te intorci in starea de plutire. Ca nu gasesti nici un raspuns.
Pentru asta au inventat niste unele (ei nu isi bat capul, nu ala de sus, oricum) un raspuns ” iubesti pentru ca iubesti”
Serios?!
Noroc ca starea asta nu tine toata viata. Ea vine si pleaca. In rastimpuri. Vine fix cand iti promiti cel mai solemn ca nu vei mai lasa se intample asta niciodata. Si pleaca in momentul in care ti-ai smuls si ultimul fir de par. Dar pleaca.
Oare de ce suntem noi atat de proaste? De ce trebuie sa punem atat suflet?
Suntem nascute cu o doza mare de masochism. Unii cred ca tine de inteligenta. Asa o fi.
Parerea mea este ca totul e chimie. Iar chimia asta a femeilor se plimba libera, mult prea libera si mult prea senila. Ne face mult prea vulnerabile, mult prea sensibile. Si cu toate astea, abia tarziu aflam ce naiba e ala orgasm.
La noi pana si sexul e complicat. Avem atatea „butoane” ca saracii barbati nici nu stiu de care sa dea mai tare. La ei e simplu.
Mno, asta e cu trairile mele femeiesti si melancolice…traiesc intr-un corp de femeie. Iar sufletul mi-e la fel de muieresc.
Imi place sa visez, sa ma mint, sa ma tangui pana chelesc. Acum e pauza.
Pana data viitoare, oricum.

Era candva un barbat pe care il dispretuiam. Cu cat il dispretuiam mai mult, cu atat mai mult il iubeam. Inconstient.
Era candva un barbat care a fost primul barbat din viata mea… si asa a ramas. Nu pot fi primii multi, nu? 😀
Era candva un barbat de care am fugit. Am fugit la propriu si la figurat. Vreo 10 ani sa tot fie, daca nu chiar mai mult. Motive au fost destule.
Acest barbat este ultimul azi. Acest barbat este tatal fetitei pe care o port in pantec.
Poti fugi cat vrei de destin. Daca e al tau, te va ajunge din urma.

De ce? Ca sa gandesc. Inainte gandeam pe hartie. Acum gandesc liber doar  pentru mine. Oare e bine? Oare e mai bine? Habar nu am!
Si am gandit atat de mult, incat am hotarat sa devin mama. Da, la 33 de ani mi s-a indeplinit minunea. O minune care credeam ca nu se va intampla niciodata. Din „n” motive.
Acum sunt pe cale de a deveni mama, dar deja ma simt ca una. Ma uit dupa carucioare, as cumpara hainute de bebei, deja am lista de cumparaturi pentru cel/cea ce o sa-mi devina laitmotivul de a exista.

Nu pot sa spun ca sarcina este cea mai minunata perioada din viata unei femei, asa cum multe prietene mi-au spus. Nu atunci cand stai cu buda in brate aproape non stop, 3 luni. Apoi imbratisarile devin din ce in ce mai rare… exact ca intr-o relatie adevarata :D. Nu e placut cand un sifonier intreg iti ramane mic. Nu e placut cand trebuie sa scoti zeci de milioane vechi din buzunar ca sa iti faci analizele considerate gratuite pentru gravide. Nu e placut cand mai scoti cateva milioaze vechi ca iti reinoiesti garderoba, care nu stii cat o sa te incapa. Nu e placut cand descoperi preturile unui body pentru un bebe de 0-12 luni (80 ron). Nu e placut cand te gandesti ca daca vrei sa fii tratata omeneste la nastere, trebuie sa mergi la o maternitate privata. Altfel risti sa ti se strige „taci si indura! cand ai stat cracita, nu te-a durut?”.
Dar sentimentul este unul absolut minunat. Asteptarea, framantarile, chiar si problemele existentiale, pana acum necunoscute, capata un iz placut. Sunt absolut convinsa ca sentimentul este mult mai minunat atunci cand iti tii minunea in brate. Asadar traiesc pentru aceasta clipa.

Restul e tacere.

Am răsfoit câteva foldere de când eram tânără. Si am descoperit ca mi-e dor. Nu mi-e dor de ce se întâmpla atunci, pentru ca nimic bun nu se întâmpla…Ci îmi este dor de tinerețea de-atunci, de voioșie și de speranțe. Da, am căzut în butoiul cu melancolie.
Da’ o sa ies.
Știți ca la mine este pe anotimpuri. Primăvara și toamna e prăpăd.

Azi nici nu mai am curaj sa sper. Si știți ceva? Doare mai mult decât dorințele niciodată îndeplinite.
Dar viata e roz. Cu un joint în coltul gurii poate fi și mai roz. Noroc ca m-am lăsat la timp :D. Nu ca m-as fi luat vreodată cu adevărat.
Hello viață! Goodbye hopes!

It’s raining through my veins,
It’s raining through my blood,
My hands and feet are cold,
And mold catch up my bones
As I grow old.

It’s raining through my cells,
It’s raining through my womb,
My dreams are feeling foolish
And mold it’s spreading it’s best
Straight there, into my soul.

It’s raining through my skin,
It’s raining through my time,
My memories humble ask to be sold.
And mold can’t touch the fear
As I grow old.

Pagina următoare »