stari


Era candva un barbat pe care il dispretuiam. Cu cat il dispretuiam mai mult, cu atat mai mult il iubeam. Inconstient.
Era candva un barbat care a fost primul barbat din viata mea… si asa a ramas. Nu pot fi primii multi, nu? 😀
Era candva un barbat de care am fugit. Am fugit la propriu si la figurat. Vreo 10 ani sa tot fie, daca nu chiar mai mult. Motive au fost destule.
Acest barbat este ultimul azi. Acest barbat este tatal fetitei pe care o port in pantec.
Poti fugi cat vrei de destin. Daca e al tau, te va ajunge din urma.

De ce? Ca sa gandesc. Inainte gandeam pe hartie. Acum gandesc liber doar  pentru mine. Oare e bine? Oare e mai bine? Habar nu am!
Si am gandit atat de mult, incat am hotarat sa devin mama. Da, la 33 de ani mi s-a indeplinit minunea. O minune care credeam ca nu se va intampla niciodata. Din „n” motive.
Acum sunt pe cale de a deveni mama, dar deja ma simt ca una. Ma uit dupa carucioare, as cumpara hainute de bebei, deja am lista de cumparaturi pentru cel/cea ce o sa-mi devina laitmotivul de a exista.

Nu pot sa spun ca sarcina este cea mai minunata perioada din viata unei femei, asa cum multe prietene mi-au spus. Nu atunci cand stai cu buda in brate aproape non stop, 3 luni. Apoi imbratisarile devin din ce in ce mai rare… exact ca intr-o relatie adevarata :D. Nu e placut cand un sifonier intreg iti ramane mic. Nu e placut cand trebuie sa scoti zeci de milioane vechi din buzunar ca sa iti faci analizele considerate gratuite pentru gravide. Nu e placut cand mai scoti cateva milioaze vechi ca iti reinoiesti garderoba, care nu stii cat o sa te incapa. Nu e placut cand descoperi preturile unui body pentru un bebe de 0-12 luni (80 ron). Nu e placut cand te gandesti ca daca vrei sa fii tratata omeneste la nastere, trebuie sa mergi la o maternitate privata. Altfel risti sa ti se strige „taci si indura! cand ai stat cracita, nu te-a durut?”.
Dar sentimentul este unul absolut minunat. Asteptarea, framantarile, chiar si problemele existentiale, pana acum necunoscute, capata un iz placut. Sunt absolut convinsa ca sentimentul este mult mai minunat atunci cand iti tii minunea in brate. Asadar traiesc pentru aceasta clipa.

Restul e tacere.

Am răsfoit câteva foldere de când eram tânără. Si am descoperit ca mi-e dor. Nu mi-e dor de ce se întâmpla atunci, pentru ca nimic bun nu se întâmpla…Ci îmi este dor de tinerețea de-atunci, de voioșie și de speranțe. Da, am căzut în butoiul cu melancolie.
Da’ o sa ies.
Știți ca la mine este pe anotimpuri. Primăvara și toamna e prăpăd.

Azi nici nu mai am curaj sa sper. Si știți ceva? Doare mai mult decât dorințele niciodată îndeplinite.
Dar viata e roz. Cu un joint în coltul gurii poate fi și mai roz. Noroc ca m-am lăsat la timp :D. Nu ca m-as fi luat vreodată cu adevărat.
Hello viață! Goodbye hopes!

It’s raining through my veins,
It’s raining through my blood,
My hands and feet are cold,
And mold catch up my bones
As I grow old.

It’s raining through my cells,
It’s raining through my womb,
My dreams are feeling foolish
And mold it’s spreading it’s best
Straight there, into my soul.

It’s raining through my skin,
It’s raining through my time,
My memories humble ask to be sold.
And mold can’t touch the fear
As I grow old.

M-am surprins cu lacrimi in ochi de multe ori in fata adevarului. Si nu de bucurie. Ci am simtit o tristete fara margini de fiecare data.
Tristete pentru batranii care stau la cozi pentru o paine in plus data ca ajutor social, pentru copiii cu obraji murdari, cu ochii inocenti  si cu manute tremurand ce cauta prin gunoaie, pentru bolnavii ajunsi sa-si cerseasca dreptul la o moarte demna pentru ca nu pot sa se trateze intr-un mediu decent, pentru tinerii care isi doresc copii si  nu si-i permit, pentru copiii aruncati de vii la ghena, pentru iepurasi ucisi in bataie in mijlocul orasului, pentru pisicute si catelusi abandonati in strada si care de cele mai multe ori sfarsesc ca mingii de footbal a unor dezaxati, pentru padurile disparute peste noapte, pentru oameni ingropati de vii sub zapada sau luati de ape… As putea sa continui, dar nu vreau. Bine ca nu ninge tot timpul anului. Bine ca inundatiile trec la un moment dat. Insa celelalte par a nu avea sfarsit niciodata.

Ati zice ca poate sunt prea sensibila. Eu spun ca plang pentru tara mea. In sufletul meu stiu ca toate astea nu se vor sfarsi niciodata. Si e pacat. Pentru ca, dincolo de toate astea, avem o tara frumoasa.

Pagina următoare »